Home Sport Iordanescu e satisfacut de joc, insa nemultumit de rezultat

Iordanescu e satisfacut de joc, insa nemultumit de rezultat

DISTRIBUIŢI

Infrangerea in fata Frantei, campioana mondiala si europeana en-titre (1-2), provoaca reactii din cele mai diverse, de la deziluzie pana la o autentica satisfactie. Chiar daca exista si elemente pozitive in prestatia tricolorilor nostri pe -Stade de France-, constatam, totusi, ca nimeni nu pare dispus sa insiste pe numeroasele deficiente de ansamblu ale echipei nationale, si n-au fost putine, toti parand mai degraba inclinati sa vada jumatatea plina a paharului. Astfel, selectionerul Anghel Iordanescu (omul caruia, in principiu, inca nu i se pot reprosa erorile din teren) a declarat, la sosirea pe Aeroportul Otopeni, ca este nemultumit doar de rezulatul partidei amicale cu Franta, insa este satisfacut de jocul fotbalistilor romani.

-Consider ca a fost un meci bun, in care echipa noastra a avut momente bune, dar au existat si altele in care jucatorii romani au fost pusi in dificultate si depasiti destul de usor. A contat si golul primit foarte repede, dintr-o dubla greseala a defensivei. Si cel de-al doilea gol a fost primit cu usurinta si putea fi evitat. Sunt multumit de ritmul de joc al echipei noastre. Echipa Frantei a fost pusa de multe ori in dificultate. Putea fi si 3-0 pentru ei, dar putea fi si un rezultat mai bun pentru noi-, a punctat, cu realism de data aceasta, antrenorul roman. Iordanescu a remarcat evolutiile bune ale unor jucatori, dar a mentionat ca unii dintre elevii sai l-au dezamagit destul de serios. El nu a facut nominalizari, insa a remarcat ca s-a cunoscut faptul ca patru-cinci jucatori nu au inceput inca sezonul oficial.

Cu avionul cu care s-a intors delegatia Romaniei a venit si fostul selectioner Gheorghe Hagi. Evitand cu eleganta prea multe comentarii, acesta a opinat ca meciul cu reprezentativa Frantei a fost unul util. -Echipa noastra a facut un meci bun. Pacat de golul primit rapid. Mi-a placut evolutia jucatorilor nostri. Putem privi viitorul echipei Romaniei cu incredere-, a conchis Hagi.

Unul dintre cei care au ramas (doar) pe banca de rezerve, portarul Bogdan Stelea, a spus ca este trist ca n-a evoluat nici macar un minut contra campionilor mondiali si europeni. -Nu am primit vreo explicatie, dar nici nu am avut nevoie, pentru faptul ca am fost rezerva-, a declarat goal-keeper-ul rapidist. Apropo de acesta, Iordanescu a precizat, destul de transant, ca -Stelea este un jucator valoros si va fi folosit atunci cand voi crede eu de cuviinta-. Unul dintre marii ghinionisti ai partidei de pe -Stade de France-, rapidistul Daniel Pancu, a declarat ca, la faza lobului sau, care a fost foarte aproape de a-l invinge pe portarul francez, nu a avut noroc sa marcheze, la fel cum i s-a intamplat si in alte meciuri ale echipei nationale sau ale celei de club.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.