Home Actualitate Percheziții la firme de IT și monitorizare prin GPS

Percheziții la firme de IT și monitorizare prin GPS

DISTRIBUIŢI

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IGPR efectuează miercuri dimineața 24 de percheziții în București și județul Ilfov, pentru destructurarea a două rețele infracționale specializate în evaziune fiscală în domeniul prestării de servicii de monitorizare prin GPS și IT. Firmele vizate sunt RHS, Compasi, Rom Soft şi Scop Computers

Potrivit unui comunicat al IGPR, la acțiune participă 80 de polițiști de investigare a criminalității economice, două echipaje de intervenție de la Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și un specialist criminalist.

Activitățile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiști sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Din cercetări a reieșit că în circuitele infracționale sunt implicate două mari companii care desfășoară activități în domeniile vizate, care s-ar fi sustras de la plata taxelor și impozitelor către bugetul de stat, prin evidențierea unor operațiuni comerciale fictive cu alte șase societăți comerciale din România și trei firme străine.

În acest mod, în perioada 2008 — 2012, bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu aproximativ 35 de milioane de euro.

În cadrul acțiunii, vor fi puse în aplicare 12 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri și vor fi dispuse măsurile legale.

Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.