Home Actualitate Efectul pastilei de potență asupra lui Oprescu – asemenea activității de primar:...

Efectul pastilei de potență asupra lui Oprescu – asemenea activității de primar: nimic, nimic…

DISTRIBUIŢI

A trecut aproximativ un an de când Bucureștiul este manageriat de doctorul Sorin Oprescu. Ziarul „Curentul“ își propune să facă o scurtă (căci nu putem vorbi de lungă când vine vorba de Oprescu) incursiune prin realizările lui în funcția de primar. S-a evidențiat încă de la început prin proiectele sale megalomanice, fără nicio legătură cu realitatea. Primul și cel mai de seamă plan al său a fost să bage Bucureștiul în Cartea Recordurilor cu cârnatul cel mai lung, cu mii de Moși Crăciuni și cu un tort imens. Au urmat multe alte idei năstrușnice, care ar fi sărăcit bugetul cu milioane de euro, idei care din fericire au fost rând pe rând respinse de Consiliul General, pe motiv că sunt nerealiste și ultracostisitoare. Încet, încet, și consilieri săi care l-au sprijit în campanie l-au părăsit pe motiv că nu-și respectă promisiunile. În schimb, la realizări personale, putem spune că Oprescu și-a bifat câteva importante pe listă: o mașină luxoasă la scară, o blondă drăguță în prejma sa și multe afaceri de milioane de euro patronate de persoane din cercul său de influență.
În campania electorală, Oprescu promitea, printre multe altele, că va reface centura verde a Bucureștiului, că va construi terenuri de sport printre blocuri și că nu se va mai construi niciun bloc-turn. În ceea ce privește blocurile-turn, multe construcții au fost aprobate de când este primar Oprescu și, culmea, în zone în care Planul Urbanistic General nu permite. Însă ce mai contează aspectul orașului? Bani să iasă! Piesa de rezistență a fost celebra autostradă suspendată. Nu se știe mai nimic despre ea, nici de unde se vor lua bani, însă proiectul este în continuare în faza de studii de fezabilitate. Ce a făcut cu adevărat Oprescu? Un mare cârnat! Cu ăsta a început, e adevărat, însă nici celelalte proiecte ale sale nu au fost departe de primul. A venit cu o nouă idee: să planteze în cimitire vegetație exotică de peste trei milioane de euro, să pună camere video, să înlocuiască canalizarea, rețelele de gaze și energie electrică. Toată afacerea ar fi „găurit“ bugetul cu aproximativ 40 de milioane de euro. Unde nu mai pui studiile de fezabilitate, care se plătesc cu bani grei, indiferent dacă proiectul va fi aprobat sau nu. Și nu a fost. Însă Oprescu nu s-a lăsat. A încercat să impresioneze cu o fântână muzicală, în valoare de 8,6 milioane de euro, pe care ar fi „plantat-o“ în parcul Herăstrău. Consilierii au motivat respingerea proiectului printr-un argument extrem de solid: „Ne batem joc de banii bucureștenilor“. Dar valul de șocuri a continuat. Oprescu împreună cu directorii instituției au intenționat să despăgubească un proprietar al unei case ce se situa pe ruta viitorului bulevard Uranus cu nu mai puțin de 3,27 milioane de euro. Și culmea, casa respectivă era doar o simplă casă, care fără discuție nu avea o asemenea valoare. Consilierii au retrimis în comisii și acest proiect. Tot consilierii au refuzat să aprobe construirea primelor parcări de reședință, pentru că un metru pătrat ar fi costat 1.300 de euro, mai mult chiar decât prețul unui metru pătrat de casă.

„Drobul de sare“ al primarului

Primarul are o mare „calitate“: știe să bage frica în populație. A ieșit la televizor și a declarat cu voce tremurândă că ne-ar putea paște un mare cutremur, căci a văzut el niște rapoarte. „Trăiesc cu grija cutremurului din 2009. Am văzut rapoartele pe care mi le trimit specialiștii în care vorbesc de posibilitatea, nu de iminența, producerii unui cutremur în 2009, pentru că s-a depășit termenul de 20 de ani“, spunea Oprescu. Ba mai mult, a făcut și un bilanț al posibilelor victime. Mai, mai că ne prevestea cum vom muri cu toții. Directorul Institutului Național de Fizică a Pămåntului, Gheorghe Mărmureanu, a negat existența unor astfel de rapoarte: „N-am nicio legătură cu ce a afirmat Sorin Oprescu. Nu știu de unde are astfel de informații, dar nu le-am furnizat eu. Habar n-am cu cine ar fi putut să vorbească și să-i trimită astfel de avertizări. „Ultima dovadă de nepăsare a lui Oprescu a fost declarația potrivit căreia cei care trec prin Pasajul Lujerului o fac pe riscul lor. Pe riscul lor? Păi de ce mai avem primării și alte instituții care gestionează problemele Bucureștiului? Dacă este cu adevărat periculos, de ce nu este pasajul închis? Oare câtă dovadă de iresponsabilitate poate da dovadă un edil? Și apoi, pe unde să treacă șoferii? Pe autostrada aia suspendată, dar mai ales inexistentă? Declarațiile alarmiste ale lui Oprescu legate de Pasajul Lujerului au fost contrazise chiar de blonda de la Străzi, Alina Roman, despre care se șușotește pe la colțuri și prin presa tabloidă că ar avea legături extrem de strânse cu primarul general.

Realizări personale

Ziarul „Curentul“ a dezvăluit în nenumărate rânduri cum Sorin Oprescu își desfășoară prin intermediul Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București, precum și prin Administrația Cimitirelor o serie de afaceri de milioane de euro. De ce prin aceste instituții? Simplu! Pentru că îi sunt direct subordonate lui Oprescu și are control deplin. După multe scandaluri și controale ale DNA, directorul ALPAB, Gabriel Iosif, sub comanda căruia s-au derulat mai multe contracte dubioase și-a dat demisia și s-a ascuns la Ministerul de Finanțe. Însă instituția și-a schimbat directorul, dar năravul ba. Locul lui Iosif a fost luat de Radu Popa, care și-a început activitatea încălcând flagrant legea. O altă mare realizare a edilului este luxoasa mașină BMW seria 7, în valoare de „doar“ 100.000 de euro. Cam piperat prețul pentru un bugetar, am spune.
Tot la realizări personale am putea să o trecem și pe blonda de la Administrația Străzilor, Alina Roman, căreia Oprescu i-a dat pe mână atâta responsabilitate. Nu o dată, presa tabloidă a insinuat că între Oprescu și blonda de la Străzi ar fi ceva mai mult. Dar, noi, nefiind răutăcioși, nu credem. Dovada este chiar declarația lui Oprescu la Pro FM, în care a dezvăluit că a încercat una din cele mai bune pastile de potență, dar nu a avut efect. „Am luat pastila și am plecat spre Ciolpani. După vreo 10 kilometri m-a luat o durere de ceafă. În rest, nimic, nimic“, s-a confesat Oprescu. Asta spunem și noi despre întreaga activitate a primarului. Nimic, nimic…

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.