Președintele Klaus Iohannis solicită CSM, spre consultare, stenograma ședinței în care Daniel-Constantin Horodniceanu, propus procuror-șef al DIICOT, a fost intervievat și documentele avute în vedere la adoptarea hotărârii prin care a fost avizată această propunere.
„În vederea exercitării prerogativelor de numire în funcție a procurorului-șef al DIICOT, prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, președintele României a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, spre consultare, stenograma ședinței Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, din data de 04 mai 2015, ședința în care a fost intervievat candidatul propus de ministrul Justiției, precum și documentele care au fost avute în vedere la adoptarea Hotărârii nr. 192/04.05.2015 a Secției pentru procurori, prin care a fost avizată această propunere”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale transmis luni AGERPRES.
Potrivit sursei citate, prin adresa din 5 mai, ministrul Justiției, Robert Marius Cazanciuc, a înaintat președintelui Klaus Iohannis propunerea de numire în funcția de procuror-șef al DIICOT a procurorului Daniel-Constantin Horodniceanu, însoțită de avizul CSM.
În urma audierii și a analizei proiectului de management depus, Secția pentru procurori a CSM a emis aviz favorabil pentru candidatul propus — Daniel Constantin Horodniceanu, procuror-șef al DIICOT — Serviciul Teritorial Iași.
Potrivit dispozițiilor art.54 alin. 1 din Legea 303/ 2004, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, procurorul șef al DIICOT și adjuncții acestora sunt numiți de președintele României, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.
Ministrul Robert Cazanciuc declara lunea trecută că Daniel Horodniceanu este cea mai bună propunere pentru conducerea DIICOT.
„Nu am niciun fel de informații care să mă ducă la concluzia că Daniel Horodniceanu nu ar fi astăzi cea mai bună propunere pentru a conduce DIICOT. Este un om de echipă, este un om care a știut să performeze de-a lungul timpului la DIICOT, a știut să atragă și să mențină în jurul lui oamenii care vor să performeze la DIICOT și sunt absolut convins că, în afara agendei DIICOT, nu are nicio altă agendă. (…) Cred că astăzi a demonstrat foarte clar o bună cunoaștere a DIICOT, a demonstrat maturitate și echilibru în soluțiile propuse, cred că a înțeles și din partea membrilor Secției ce mai are de făcut atât în proiectul managerial, cât și în soluțiile concrete pe care le va decide pentru activitățile DIICOT”, afirma ministrul Justiției.
Cazanciuc arăta că nu vede niciun motiv pentru care Daniel Horodniceanu să nu fie numit în funcție de președintele Klaus Iohannis, în condițiile în care există și un aviz favorabil din partea CSM.