Scriu acest articol in dupa-amiaza zilei de miercuri, 28 iunie. Nu stiu mai mult decit ce am aflat aseara si alaltaieri – si nici nu ma intereseaza. Un om a fost impuscat in cap, de la jumatate de metru, prin geamul lateral al masinii sale (dupa alte doua focuri de arma care nu l-au nimerit) pentru ca… se afla pe malul unui iaz al carui peste fusese concesionat celui care a tras, pe nume Radulescu. Radulescu nu a venit special (chemat fiind) la fata locului cu pusca in mina, incarcata, ca sa prinda fluturi cu ea. A venit ca sa ucida. El socotea ca i-a fost incalcat ce avea mai scump pe lume: proprietatea. (Ca nici macar nu era asa, ca el nu este proprietar decit pe fauna din iaz, nu si pe apa acestuia si cu atit mai putin pe pamintul din jur – nu mai are importanta.)
Ca si in cazul Iovan-Iancu, dar cu si mai multa acuitate, o asemenea intimplare pune in discutie o problema esentiala, vitala! as zice, in lumea romaneasca de azi: ce valori cruciale cultivam? ce valori cruciale aparam? De cite ori e mai scump un iaz decit un om? Cit se mai da, in Romania capitalista, pe viata unei fiinte umane? In Romania aia in care, daca 2-3 spitale refuza un bolnav, Salvarea il arunca pe trotuar…
Nu sunt setos de -singe-, de pedepse edmonddantesti, in cazul Iovan. Nu el a provocat nefericita intimplare. Nu cred, deci, ca aviatorul – in conditiile unei justitii ideale – ar trebui privat de libertate. Cu o arma pregatita deliberat, a omorit, totusi, un om, care nu-l agresa in niciun fel. Daca se va dovedi, indeniabil, ca victima se afla acolo exclusiv in intentia de furt, o condamnare cu suspendare si o sanctiune pecuniara substantiala ar readuce, cred, echilibrul ideii de Dreptate.
Mult mai flagranta este mentalitatea grangurelui-cu-parale-si-relatii in cazul Radulescu. Acest Radulescu e un produs tipic al ultimilor 16 ani, un exemplar dintr-o serie groaznic de larga, de brute cu pulsiuni bestiale. Televiziunile dau, predominant, filme care te invata ca, daca cineva te deranjeaza, il impusti si basta. Dupa ani de zile de indoctrinare, lectia a prins. Geme tara de radulesti. S-a vazut in nenumarate ocazii ca banii dau impunitate in spatiul carpato-danubiano-pontic. Cine e bogat are pusca, are iaz si are si relatii, se stie intr-o tara in care teancul de euro decide, nu legea, nici dreptatea. Oamenii de rind n-au cu ce-si plati nici macar intretinerea, necum sa-si cumpere pusti. Dupa modul in care gindesc eu, un om neinarmat n-ar trebui impuscat in cap nici daca ar intra in Banca Angliei sau in Biroul Oval al presedintelui SUA. Se someaza si, daca nu se supune, se trage la picioare, in burta etc., in zone ne-mortale, pentru ca insul sa poata fi judecat. Dar eu sunt de moda veche si cultiv conceptia prafuita ca viata e bunul suprem; radulescul cu iaz si Remington de 12 mm nu se incurca in asemenea axiome: esti sarac – esti vierme. Proprietatea e -sfinta-, e uber alles (mai presus de toate). Esti daca ai, esti cit ai.
Romania de azi nu mai e, propriu-zis, tara multimii mari numita poporul roman (ce romantica sintagma!), ci este a unei gasti labartate de indivizi cu conturi mari si putere pe potriva.
Nu sunt inversunat, sunt doar mihnit pina in miezul meu. Si spun apasat: daca acest individ nu ia 20 de ani de puscarie, Romania e o tara de greata.
ERATA. In nr. trecut, a aparut: -intretinerea ma costa-, in loc de, corect: -ma costa-.
