Home Economic-Financiar Amnistie fiscală pentru contribuțiile de sănătate la venituri mici

Amnistie fiscală pentru contribuțiile de sănătate la venituri mici

DISTRIBUIŢI

Amnistia pentru contribuțiile la sănătate anunțată de premierul Victor Ponta va fi valabilă pentru toți contribuabilii care au de achitat contribuții la sănătate pentru sume foarte mici, calculate în baza salariului minim pe economie, nu doar pentru cei care au dat statul în judecată, susține fostul ministru delegat pentru IMM-uri, Florin Jianu.

„Înțeleg că va fi o Ordonanță de Urgență pentru amnistierea pe ce a fost (plăți datorate până la 1 iunie 2015). Va fi valabilă pentru toți contribuabilii, cel puțin așa a reieșit din discuții. Subiectul a fost discutat în Coaliția pentru Dezvoltarea României. O să fie pentru toată lumea, pentru că nu ai cum altfel. O să meargă toți ceilalți să dea statul în judecată și va fi un cost suplimentar pentru toată lumea”, a declarat marți Florin Jianu pentru AGERPRES.

În privința implementării noului Cod Fiscal, Jianu susține că trebuie să se facă etapizat. „Trebuie să fim echilibrați. Acum s-a deschis o cutie a Pandorei în care fiecare minister, fiecare agenție vine cu câte o idee de cum ar putea să dea o scutire, cum ar putea să dea zero TVA la nu știu ce…nu se poate, impactul este uriaș. Eu văd Codul Fiscal etapizat. Dacă pentru anul viitor se scade cota standard de TVA la 20% și rămâne neimpozitarea dividendelor, este de ajuns pentru mediul de afaceri”, a mai spus Florin Jianu.

În opina sa, neimpozitarea dividendelor este cea mai inteligentă măsură din întregul Cod Fiscal pentru că lasă banii antreprenorului. „Dacă o coroborăm cu neimpozitarea profitului reinvestit înseamnă banii pe care îi iei din dividende și îi reinvestești în propria companie. Restul, că vrem să scutim tot ce înseamnă taxe în România… întrebarea mea retorică este de ce nu au făcut-o toate statele din lume, cum funcționează statul fără taxe?”, a subliniat Florin Jianu.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat, săptămâna trecută, că a suspendat procesul de emitere și comunicare a deciziilor privind regularizarea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2012 până la clarificarea normelor legale aplicabile în cazul celor care, la finele anului trecut, nu aveau 18 ani împliniți și a celor pentru care baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate este mai mică decât salariul de bază minim brut pe țară.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.