INFOMATRIX , competiția internațională de proiecte IT , destinată elevilor și studenților, își deschide porțile la București, la sediul International School of Bucharest, intrarea este liberă. Peste 600 de participanți din 49 de țări vor fi prezenți vineri, 15 mai 2015, la festivitatea de deschidere a evenimentului organizat de Lumina Instituții de Învățământ, dornici să-și prezinte proiectele și să intre în competiție la una dintre următoarele categorii: Computer Art, Hardware Control, Programming, Short Movie și Robotics.
Aproape 200 de proiecte au fost înscrise în concurs, iar competiția se anunță încă de pe acum destul de acerbă.
Roboți care ajută copiii cu autism să socializeze, să comunice, să se adapteze la mediul în care trăiesc sau case inteligente care udă singure gazonul sau care iți reduc facturile la utilități la nivelul unei garsoniere, deși vorbim de un spațiu de peste 200 mp, sunt doar cîteva din proiectele interesante care- i așteaptă pe vizitatori la Infomatrix 2015.
De asemenea, printre proiectele expuse și care vor concura în această competiție, se mai află roboți care ajută persoanele nevăzătoare și chiar un scooter care funcționează exclusiv pe bază de energie alternativă.
Dincolo de competiția în sine, INFOMATRIX este și un spațiu multicultural unde-și dau întâlnire tehnologia, cultura și multe evenimente distractive și extrem de interesante.
În timpul INFOMATRIX 2015, vizitatorii vor avea posibilitatea de a încerca incredibilii roboți de transport personal, „Ninebot” și „Ninebot One”. De asemenea, celebrul Magician Verdini va fi responsabil cu buna dispoziție a celor prezenți la INFOMATRIX, iar caricaturistul Trestian Adrian Vasile va realiza caricaturi ,,la minut,, doritorilor.
Iar ca element de noutate în acest an, o dronă va face turul expoziției, transmițând imagini în timp real la un ecran LED aflat în sala de expoziție.
Competiția se va încheia luni, 18 mai 2015, când vor fi premiați și câștigătorii fiecărei categorii.
INFOMATRIX este o competiţie internatională organizată anual în România, începând cu anul 2003, de Fundația Lumina Instituţii de Învăţământ , fiind inițiată pentru a permite celor mai buni elevi si studenţi din domeniul IT să se cunoască şi să facă schimb de idei prin prezentarea de proiecte IT&C.