Premierul Victor Ponta i-a acuzat miercuri pe cei care ar avea de pierdut prin introducerea cardului de sănătate și pe cei care au de suferit în urma luptei contra evaziunii fiscale că plătesc campanii împotriva cardului și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
„Cardul de sănătate e cea mai bună măsură pe care puteam să o luăm. Cu siguranță, când vrei să faci un sistem pe care îl accesează 15 milioane de oameni, sunt și probleme tehnice. (…) Este și o uriașă muncă de dezinformare și de minciună, pentru că cred că anul acesta vor pierde vreo 300 de milioane de euro cei care îi băgau în buzunar în loc să îi folosească în Sănătate. La 300 de milioane cât pierd, sigur că își permit să plătească campanii împotriva cardului sau împotriva ANAF”, a spus Ponta la începutul ședinței de guvern.
Premierul a făcut referire și la cei care contestă rezultatele campaniei împotriva evaziunii fiscale, arătând că încasările suplimentare pe primele patru luni, de 800 de milioane de euro „doar din TVA, nu sunt de la tarabe și de la mici gherete, ci sunt de la marii evazioniști fiscali”.
„Trebuie să rezistăm la banii pe care îi dau pe la diverși oameni politici, oameni din media ca să atace lupta împotriva evaziunii fiscale”, a mai spus Ponta.