Home Actualitate Hrebenciuc, o nouă inculpare

Hrebenciuc, o nouă inculpare

DISTRIBUIŢI

DNA a anunțat că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale a inculpaților:

GEORGESCU LAURA – CORINA, președinta Consiliului Național al Audiovizualului (C.N.A), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, (2 infracțiuni din care una în formă continuată – 25 acte materiale),
– instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (25 acte materiale),

HREBENCIUC VIOREL, la data faptei deputat, membru în Comitetul Executiv Naţional al unui partid (organ de conducere şi de decizie al partidului), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid,

ŞTEFAN GHEORGHE, la data faptei primar al municipiului Piatra Neamţ, persoană ce controlează postul de televiziune GIGA TV, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid,

IORGA NARCISA – CLEMENTINA, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (C.N.A.), la data faptei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
La data de 17 septembrie 2013, la propunerea Laurei Georgescu, preşedinta CNA, autoritatea naţională în domeniul audiovizualului a decis, cu o majoritate de 7 la 4 (11 membri CNA prezenţi), retragerea licenţei audiovizuale pentru postul Giga Tv, controlat de inculpatul Ştefan Gheorghe.
În consecinţă, a fost emisă decizia nr.483/2013, în care, după o elaborată expunere de motive şi consideraţii de natură tehnică, s-a hotărât că respectivul post TV a încălcat dispoziţiile art.57 alin.1 lit.b teza 2 din Legea nr.504/2002 a audiovizualului, în sensul că a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală, mai mult de 96 de ore, pentru orice motive imputabile titularului, singura sancţiune prevăzută de lege într-o asemenea situaţie fiind retragerea licenţei.
Ulterior datei de 17 septembrie 2013, inculpata Iorga Narcisa – Clementina, membru al C.N.A., l-a îndrumat pe inculpatul Ștefan Gheorghe să apeleze la cunoştinţele sale din mediul politic, pentru a influenţa votul pe care ceilalţi membri ai CNA urmau să îl dea cu privire la contestaţia pe care postul TV respectiv intenţiona să o formuleze.
În acest context, Iorga Narcisa a precizat pe cine anume dintre oamenii politici trebuie să îi acceseze şi capaciteze, pentru ca aceştia, la rândul lor, să îi influenţeze pe membrii CNA asupra cărora puteau să îşi exercite influenţa şi autoritatea. În acest context, printre oamenii politici nominalizaţi de Narcisa Iorga, s-a numărat şi fostul parlamentar Viorel Hrebenciuc.
Ca urmare a indicaţiilor primite, inculpatul Ștefan Gheorghe i-a solicitat sprijin inculpatului Hrebenciuc Viorel, astfel încât acesta să se implice nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului (C.N.A) ca instituţia să revină asupra deciziei prin care a fost retrasă licenţa pentru postul de televiziune respectiv.
În urma solicitării făcute de reprezentantul postului TV, inculpatul Hrebenciuc Viorel s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a o determina pe inculpata Laura Georgescu ca instituţia pe care o conduce să revină asupra deciziei, folosindu-se de influenţa şi autoritatea pe care le deţinea, în calitatea sa de membru al structurilor de conducere din partidul din care face parte, respectiv membru al Comitetului Executiv Naţional, organul de conducere şi de decizie al partidului.
Ca urmare a acestor acțiuni, după numai două săptămâni, la data de 1 octombrie 2013, s-a emis o altă decizie, nr.514/2013, prin care s-a revocat decizia anterioară (6 voturi pentru şi 4 voturi împotrivă, din 10 membri prezenţi), precizându-se doar că argumentele conţinute în contestaţia depusă de postul de televiziune sancţionat au fost admise, fără a se mai realiza o analiză tehnică sau să se ţină cont dacă există un punct de vedere al specialiştilor din cadrul CNA, care să constate dacă susţinerile din contestaţie sunt temeinice şi legale.
Prin acţiunea sa, Georgescu Laura a contribuit la cauzarea unei tulburări însemnate a activităţii C.N.A., prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul audiovizual, ceea ce a permis funcţionarea, în continuare, a unui post de televiziune căruia îi fusese retrasă în mod corect licenţa.
Astfel, au fost afectaţi implicit şi ceilalţi operatori de televiziune, atât sub aspectul concurenţei neloiale, cât şi a încrederii în corectitudinea desfăşurării activităţii de către singurul organism abilitat să monitorizeze domeniul audiovizual şi să aplice legislaţia specifică.

În perioada 2013 – 2014, în calitatea sa de președinte al C.N.A., inculpata Laura Georgescu a fost cea care a instigat, la întocmirea unor sesizări cu date nereale, în vederea înregistrării unor lucrări ce au intrat în analiza plenului C.N.A. și care au fost soluționate prin sancționarea a 11 posturi de televiziune.
În acest sens, în perioada respectivă, președinta C.N.A. Laura Georgescu a impus mai multor funcționari din cadrul instituției pe care o conduce, să întocmească sesizări ce conțin date nereale, iar ulterior a susținut respectivele sesizări false, prin demararea unor proceduri administrative care au avut ca finalitate sancționarea celor 11 posturi TV, unele dintre acestea fiind sancționate de mai multe ori.
În unele cazuri, sesizarea a fost redactată și înregistrată înainte ca emisiunea reclamată să fi avut loc.
În cazul unuia dintre posturile tv sancționate, la momentul analizării cererii de prelungire a licenței, în cursul anului 2014, contrar metodologiei de până la acel moment, la dosarul constituit pentru prelungirea licenței, din dispoziția inculpatei Laura Georgescu, au fost anexate mai multe sesizări false, anterioare acelui moment și care deja fuseseră soluționate prin sancționarea cu amendă, ceea ce a condus la o amânare a deciziei de prelungire pentru mai multe săptămâni. În tot acest timp, în spațiul mediatic s-a transmis că postul respectiv a rămas fără licență, ceea ce a afectat în mod direct activitatea acestuia.
Urmare a sancționării repetate și a neprelungirii licenței, în condițiile prezentate anterior, postului tv respectiv i-au scăzut încasările din publicitate cu peste 600.000 lei.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.