Maestrul Ion Irimescu a implinit ieri 99 de ani de viata. O viata inchinata artei, o viata in care si-a lasat amprenta imensului sau talent in mai toate tarile Europei. Creator al unui stil original, in care a imbinat realismul autohton traditional cu directiile artistice moderne, Ion Irimescu este considerat, prin operele create, unul dintre cei mai mari sculptori ai tarii. Maestrul a fost sarbatorit ieri, in cadru festiv, cu tot respectul cuvenit valorii sale.
La 13 ani, doua degete i-au fost retezate in urma unei explozii
L-am vizitat pe Ion Irimescu in apartamentul sau, situat in una dintre cladirile muzeului care ii poarta numele, din municipiul Falticeni. Daca trupul sau poarta destul de greu povara celor 99 de ani, mintea ii este limpede, gandirea clara, iar spiritul viu. Accepta sa vorbeasca despre viata lui si timp de cateva ore ne poarta cu ochii mintii prin locuri si vremuri indepartate, retraind, cu fata inseninata de bucurie sau cu obrajii inundati de lacrimi, momente care i-au marcat viata.
Ion Irimescu s-a nascut la 27 februarie 1903, la Falticeni, mostenind de la mama sa, descendenta a familiei franceze Cazaban, sensibilitatea artistica, iar de la tata, tenacitatea, vigoarea si statornicia. -De mic copil am inceput sa modelez cate o bucata de pamant, sa mazgalesc, sa fac schite, lucruri copilaresti. Incet, incet mi s-a conturat aceasta ideea in minte. Nu stiu cum, dar ma atrageau materia, pamantul, argila, gipsul si simteam nevoia sa reprezint, cu toate ca reprezentam si in desene oameni, figuri de animale, peisaje, dar parca in sculptura imi gaseam mai apropiate posibilitatile de a prezenta mai realist anumite lucruri. Cand am terminat liceul, eram convins sa urmez Scoala de Belle Arte.-
Viata l-a pus, insa, la grea incercare pe copilul care visa la sculptura. Pe cand avea 13 ani, a trait momentele in care, in Primul Razboi Mondial, trupele rusesti cantonate in zona Falticeni erau dezarmate de granicerii romani. Rusii isi abandonau pe camp echipamentul, iar Ion Irimescu isi facuse atunci o colectie impresionanta de baionete, cartuse, pusti, masti de gaze etc. Intr-o zi, a gasit un focos -de la o grenada cred, era ca o tigara de arama-, iar curiozitatea si inconstienta varstei l-au facut sa zgarie tubul cu un ac de gamalie. I-a explodat in mana. -Degetele mele (n.r. – partile superioare a doua degete i-au fost rupte de explozie) si mana s-au dus. Au ramas asa stricate cum sunt acum.- Despre acele momente, Ion Irimescu isi aminteste ca, -pe langa durerea fizica, a fost si o durere sufleteasca foarte mare. Gandul meu era la Belle Arte, sa fiu sculptor, stiam ca pentru asta ai nevoie de energia mainilor si de agilitatea lor. Dar aveam un exemplu atunci, care mi-a dat curaj. Era la noi un sculptor deosebit, Ion Jalea, care a lasat o mostenire artistica foarte mare. Cand era tanar, la 20 si ceva de ani, in razboi, o schija i-a retezat mana stanga. Multi ar fi renuntat la sculptura. Dar el era fiu de taran si avea tenacitatea aceasta si dorinta adevaratului taran. Ca taranii nostri sunt talpa tarii si ei construiesc viitorul acesteia, nu orasenii. Si cu vointa aceasta, a urmat Scoala de Belle Arte-. Cu aceeasi vointa a pasit si Ion Irimescu pe calea afirmarii.
-Gandul meu era sa redau lucrarile orasului meu natal, unde a incoltit ideea aceasta de a face sculptura, unde pamantul acesta falticenean mi-a dat roadele lui-
-Din Falticeni, dupa absolvirea liceului, am plecat la Bucuresti, desi era o scoala mai aproape, la Iasi. Dar eu cautam un profesor bun, iar din carti, reproduceri, am intuit ca acesta este Dimitrie Paciurea.- A absolvit Scoala de Belle Arte din Bucuresti in 1929, iar in 1930 a castigat o bursa de doi ani la Paris, loc in care si-a desavarsit studiile. Reintors in tara, Maestrul a acceptat sa lucreze mai bine de sapte ani ca profesor de desen in diverse targuri provinciale, in Oltenia, Transilvania sau Moldova, fiind, insa, prezent cu lucrari, in fiecare an, la saloanele de primavara si de toamna de la Paris, precum si la cele din tara. In 1940 este numit profesor la Catedra de Sculptura a Academiei de Arte din Iasi, unde activeaza doar un an, dupa care pleaca pe front, pana in 1943. Chiar si pe campul de lupta, Ion Irimescu nu a incetat sa lucreze, trimitand patru lucrari, prin sotia sa, la Bienala de la Paris. Dupa intoarcerea de pe front, premiile si titlurile acordate in tara si in strainatate au inceput sa curga unul cate unul. A fost solicitat sa expuna in toate tarile Europei, sa creeze monumente publice in diverse orase din tara sau din Europa. In toti acesti ani, Ion Irimescu era preocupat de un gand: -Am lucrat tot timpul si lucrarile s-au adunat. Gandul meu era sa redau lucrarile orasului meu natal, unde a incoltit ideea aceasta de a face sculptura, unde pamantul acesta falticenean mi-a dat roadele lui, ca sa pot sa fiu inspirat, aici, unde cunosteam toate coclaurile, iazurile, lucruri atragatoare, care se imprima cel mai mult in minte. Falticeniul mi-a dat atmosfera creatoare, care s-a imprimat poate inconstient in sufletul si mintea mea-. A cautat mult timp un loc in care sa-si expuna lucrarile: -Erau cateva locuinte de fosti bogatasi, dar constructii simple, ce nu corespundeau unui muzeu. Prim-secretarul judetului, Miu Dobrescu, a auzit de mine si de intentia mea. M-a invitat la Suceava si mi-a spus ca a auzit de muzeul pe care vreau sa-l fac. ?çAsa este?ê, i-am raspuns, si i-am mai spus ca nu gasesc un spatiu adecvat. ?çFostul local al Prefecturii v-ar conveni??ê, m-a intrebat. Cand am auzit, nu-mi venea sa cred. Cand eram copil, nu aveam curaj sa intru in curtea cladirii acesteia, aici erau lucruri mari. I-am spus ca imi convine, dar l-am rugat sa ma lase pana a doua zi sa dau raspunsul-. Dupa ce a inspectat cladirea, Ion Irimescu i-a propus lui Miu Dobrescu o multime de modificari interioare, astfel incat cladirea sa corespunda unui muzeu. -Mi-a spus ca da, iar cineva care era langa el a notat tot ce am cerut. ?çExact asa se va face, cum doriti?ê, mi-a raspuns. Totusi, cand am iesit de acolo, aveam oarecare retineri. Stiam ca asa se obisnuieste, ca sa scapi de cineva, ii spui sa stea linistit, ca se face, iar apoi se uita. Dar, chiar de a doua zi, au venit oamenii si s-au apucat de treaba. In cateva luni au facut totul.-
-Imi doresc sa ma mai pot bucura de soare, de primavara care vine, de flori-
Asa a aparut, in anul 1975, Muzeul Ion Irimescu, un asezamant unicat in Romania si rar intalnit si in lume, dupa cum ne-a explicat directorul Gheorghe Dascalescu: -Muzeul este unicat pentru ca detine cea mai bogata colectie de autor. Unicitatea o ofera si faptul ca aranjamentul e facut chiar de catre artist-. Ion Irimescu a donat Falticeniului 313 sculpturi, peste 1.000 de desene si o biblioteca de arta, ca fond documentar, cu peste 1.500 de volume. -Valoarea lucrarilor este inestimabila-, ne spune Gheorghe Dascalescu. Acum doi ani, in urma unei evaluari, s-a stabilit ca operele de la acest muzeu valoreaza peste 100 miliarde de lei. Si toate au fost donate de Ion Irimescu.
Si la toate tine, deopotriva, la fel de mult. Caci, daca il intrebi care e lucrarea cea mai draga, maestrul iti raspunde: -Este greu de spus. Intr-o familie in care sunt doi, trei, patru sau mai multi copii si daca intreaba cineva la care dintre copii tii cel mai mult, te pune in mare incurcatura. Fiecare lucrare pe care am facut-o are si povestea ei, in fiecare am pus ceva din mine-.
La 99 de ani, Ion Irimescu are si planuri de viitor: -Doresc sa ating suta de ani, pentru a fi primul artist centenar din arta plastica, doresc sa fiu sanatos. Saraca mea sotie a murit si am ramas singur, dar eu am avut totusi noroc aici, la Falticeni. Totdeauna exista loc si pentru bine si pentru rau. Eu am avut pentru bine un loc foarte bun. Am avut noroc de directorul de aici, de Miu Dobrescu si de multi altii. Imi doresc sa mai am posibilitatea sa mai gandesc, sa mai simt dragostea pentru arta, sa am aceasta permanenta chemare, de a nu ma desparti de arta. Imi doresc sa mai am zile bune, sa pot lucra, sa ma mai pot bucura de soare, de primavara care vine, de flori, sa mai pot face cateva plimbari in mijlocul naturii, cat imi mai permit energia si sanatatea-. (Tiberiu Avram)
-Un artist centenar intre doua milenii-
Festivitatile aniversare -Ion Irimescu – Un artist centenar intre doua milenii-, prilejuite de implinirea varstei de 99 de ani a artistului, au avut loc in ziua de 27 februarie 2002, dupa urmatorul program: ora 10.00 – Primaria Municipiului Falticeni: Mesaje din partea institutiilor centrale si locale de stat; prezentarea unui eseu referitor la creatia Maestrului Irimescu; alocutiunea Maestrului Ion Irimescu;
ora 11.30 – Muzeul de Arta -Ion Irimescu-: lansarea cartii -De vorba cu Maestrul Irimescu-, autor Gabriela Curtui, prezentator prof. Gheorghe Ciobanu; concert cameral sustinut de Melania Botocan – pian, Oana Severin – vioara.
Organizatori: Ministerul Culturii, Muzeul de Arta -Ion Irimescu-, Liga Culturala Falticeni, Consiliul Judetean Suceava, Primaria Municipiului Falticeni, Fundatia Culturala -Irimescu-.
Tiberiu Avram