Home Actualitate Scandal la o petrecere în Timișoara. Trei polițiști au fost răniți

Scandal la o petrecere în Timișoara. Trei polițiști au fost răniți

DISTRIBUIŢI

 

Trei polițiști și alte patru persoane au suferit răni și au ajuns la spital în urma unei bătăi izbucnite la o petrecere din Timișoara, sâmbătă noaptea. Toți participanții sunt audiați la sediul Poliției. Potrivit polițiștilor, conflictul a avut loc într-un imobil situat pe strada Mioriței din Timișoara, unde se desfășura o petrecere aniversară pentru un copil de trei ani.

 

La un moment dat, unul dintre vecini, deranjat de gălăgie, a solicitat sprijinul Poliției. Astfel, la fața locului s-au deplasat mai mulți polițiști care au mers să discute cu petrecăreții, însă aceștia au devenit recalcitranți și s-au luat la bătaie cu oamenii legii. În urma altercației, trei polițiști au fost răniți, fiind transportați cu ambulanța la Spitalul Județean din Timișoara. Unul dintre agenți a fost rănit grav la cap. De asemenea, tatăl și unchiul copilului sărbătorit au fost răniți, necesitând transportul la spital. La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale Poliției, care au reușit, în final, să aplaneze conflictul. Mai multe persoane, printre care și bunicul copilului sărbătorit, au fost duse la audieri, polițiștii demarând o anchetă în acest caz.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.