Home Actualitate ANRMAP se desființează

ANRMAP se desființează

DISTRIBUIŢI

Coordonarea și implementarea măsurilor Strategiei naționale în domeniul achizițiilor publice vor fi asigurate de Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), instituție ce urmează să fie creată în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, conform unui proiect de Ordonanță de Urgență, publicat miercuri pe site-ul MFP.

”În conformitate cu reforma funcțiilor agreată în cadrul Comitetului Inter-ministerial și în cadrul Grupului de lucru cu Comisia Europeană este necesară existența unei singure structuri stabile și dedicate care să asigure coordonarea și, ulterior, implementarea măsurilor ce vor fi stabilite prin Strategia națională în domeniul achizițiilor publice. Funcționarea acestei structuri trebuie să fie corelată cu promovarea politicilor guvernamentale pentru îndeplinirea obiectivelor Europa 2020 și cu procesul de alocare și utilizare a fondurilor publice, având în vedere faptul că politica în domeniul achizițiilor publice trebuie să fie pentru România un instrument pentru creștere economică, dezvoltare și asigurarea unor investiții eficiente și sustenabile”, se arată în Nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Astfel, în conformitate cu cele agreate cu Comisia Europeană, se propune înființarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP) ca instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, finanțată integral de la bugetul de stat, prin preluarea atribuțiilor, activității și a personalului de la Agenția Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, de la Unitatea pentru Coordonarea și Verificarea Achizițiilor Publice din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și de la compartimentele de verificare a achizițiilor publice din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice.

”Decizia de a înființa Agenția Națională pentru Achiziții Publice în subordinea Ministerului Finanțelor Publice este soluția agreată cu Comisia Europeană, având în vedere următoarele aspecte: politica în domeniul achizițiilor publice și în special controlul ex-ante în materie reprezintă o parte importantă a procesului de alocare și utilizare a fondurilor publice; dezvoltarea rolului Ministerului Finanțelor Publice în prioritizarea investițiilor, în conformitate cu Ordonanța de Urgență nr. 88/2013, trebuie strâns corelată cu dezvoltarea funcțiilor aferente sistemului de achiziții publice pentru a dezvolta un mecanism unitar care să asigure eficiența utilizării banului public; Ministerul Finanțelor Publice dispune deja de structuri descentralizate a UCVAP, care asigură realizarea funcțiilor la nivel teritorial; având în vedere atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice în avizarea celorlalte politici sectoriale, se va asigura corelarea politicii în domeniul achizițiilor publice cu obiectivele Europa 2020”, se explică în Nota de fundamentare.

Înființarea ANAP în subordinea Ministerului Finanțelor Publice reprezintă, de asemenea, soluția susținută de Comisia Europeană prin adresa Ares (2015)2034273 din 13 mai 2015, conform căreia „având în vedere contextul la nivel național, Ministerul Finanțelor Publice este soluția cea mai potrivită, având în vedere sinergia evidentă cu procesul de asigurare a utilizării eficiente a fondurilor publice, existența structurilor descentralizate ale UCVAP și responsabilitatea noii Direcții pentru Prioritizarea și Evaluarea Investițiilor Publice în monitorizarea progresului fizic și financiar al proiectelor majore de investiții”.

Agenția Națională pentru Achiziții Publice va avea ca atribuții: elaborarea și implementarea Strategiei naționale în domeniul achizițiilor publice, în conformitate cu obligațiile asumate de Guvernul României și de Uniunea Europeană; elaborarea legislației în domeniul achizițiilor publice, în conformitate cu legislația europeană și asigurarea interpretărilor unitare în domeniu, evitând problemele din trecut datorate supra-legiferării și instabilității legislative; consilierea metodologică a acelor autorități contractante cu capacitate administrativă scăzută și care necesită sprijin real în procesul de atribuire a contractelor de achiziție publică și de concesiune, controlul privind modul de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.

Alte atribuții vor fi: monitorizarea și supervizarea funcționării sistemului de achiziții publice în România, astfel încât să poată fi identificate problemele reale de sistem și să se poată interveni punctual pentru soluționarea aspectelor divergente, inițierea și susținerea politicilor și acțiunilor de instruire a personalului implicat în activități specifice achizițiilor publice prin programe de formare specializate pe sectoare de achiziții (IT, infrastructură, servicii etc.) și reprezentarea României în cadrul comitetelor consultative, grupurilor de lucru și al rețelelor de comunicare, organizate de Comisia Europeană, în domeniul achizițiilor publice.

Până la data intrării în vigoare a proiectului de act normativ privind organizarea și funcționarea ANAP, ministrul Finanțelor Publice va asigura coordonarea activității desfășurate de ANRMAP, UCVAP și compartimentele de verificare a achizițiilor publice din cadrul direcțiilor regionale ale finanțelor publice.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.