Convorbire cu prof. univ. Vasile Ghețău, directorul Centrului de Cercetări Demografice „Vladimir Trebici”
De curând, în Aula Academiei Române, v-ați lansat cartea „Drama noastră demografică. Populația României la recensământul din octombrie 2011”, apărută la editura Compania, sub egida Institutului de Proiecte pentru Inovație și Dezvoltare”(IPID), cu o prefață de dr. Călin Georgescu, directorul Institutului. Valoarea cărții a fost pusă în evidență, dincolo de aprecierile deosebite, de faptul că manifestarea s-a transformat într-o adevărată dezbatere științifică. Metodologia folosită a fost aceea indicată de documentele europene, dar… Oamenii se îndoiesc de autenticitatea datelor.
Semnele de întrebare asupra rezultatelor recensământului din octombrie 2011 sunt justificate și își au originea în felul în care a fost organizat și s-a desfășurat acest recensământ, cel mai dificil recensământ care a avut loc în țara noastră, cel puțin începând cu a doua jumătate a secolului trecut. Recensământul de probă, efectuat în mai 2011, a evidențiat defecțiuni majore de organizare și în ansamblul său a fost o expresie fidelă a stării societății românești în anul 2011: o societate profund marcată de criza economică, socială și politică, divizată; o disoluție a autorității instituțiilor; indiferența populației; frecvente cazuri de spirit civic îndoielnic; atitudine iresponsabilă a unor oameni politici față de recensământ; o presă superficială, în bună măsură, în problemele recensământului, cu vizibilă și violentă atitudine anti-recensământ. Înregistrarea, neînregistrarea și din nou înregistrarea CNP-ului a fost, cu certitudine, o eroare și o mare gafă și consecințele acesteia nu trebuie subestimate. Este un exemplu grăitor de lipsă de comunicare promptă și competentă. Eroarea a dăunat întregului recensământ, prin atmosfera creată, favorizarea atitudinilor detractoare și încurajarea refuzului de a fi recenzat. Au existat și defecțiuni în recrutarea recenzorilor și asigurarea numărului necesar, îndeosebi în prima parte a perioadei de înregistrare. Nu trebuie însă privite unilateral lucrurile. La modul general, eșecul unui recensământ nu este numai cel al guvernării, este eșecul întregii societăți, pentru că recensământul populației este singura operațiune statistică în care este implicată toată populația, prin cele două caracteristici majore ale unui recensământ: universalitate și înregistrare individuală.
Ce se poate face acum?
Rezultatele provizorii ale recensământului au fost publicate în februarie 2012 și ele relevă un grad inacceptabil de ne-recenzare a populației, ceea ce va impune corecții ale numărului populației pe localități și la unele caracteristici demografice și socio-economice. Aceste corecții vor putea fi operate la numărul populației cu reședința în Romania și mai puțin la numărul persoanelor plecate în străinătate pentru o perioadă de cel puțin 12 luni. Astfel de corecții se fac după recensământ și în alte țări, pentru că recensământul a devenit o înregistrare statistică de interes și cooperare în descreștere din partea populației. Va trebui însă să se cunoască mai întâi rezultatele finale pentru populația înregistrată și apoi să fie operate corecțiile, ceea ce va întârzia și mai mult publicarea rezultatelor finale, prevăzută inițial pentru semestrul al doilea al anului viitor.
Vorbiți și este vizibilă o dramă demografică la noi în țară ca și pericolul depopulării țării. Care sunt principalele aspecte ale acestei caracterizări?
Depopularea poate proveni din scădere naturală a unei populații, atunci când mortalitatea este mai mare decât natalitatea pentru perioade lungi de timp, sau prin emigrare masivă (în special a populației tinere). Ori prin ambele mișcări. Depopularea României este alimentată de ambele surse. O scădere de 4,2 milioane locuitori în anii 1990-2011 este dramatică, însemnând 18% din populația țării la începutul anilor 1990. Ea nu va mai putea fi recuperată, ci, dimpotrivă, amplificată în anii care vin. Sunt zone rurale și orașe mici în care depopularea este evidentă: locuințe abandonate, aflate în paragină, locuri practic fără copii și populație tânără, doar persoane vârstnice putând fi, încă, întâlnite. Depopularea României a fost semnalată și analizată (și în profil regional) în studii elaborate sub egida Consiliului Europei încă de la mijlocul anilor 2000, România plasându-se atunci în grupa țărilor cu gradul cel mai ridicat de depopulare. Evoluțiile ulterioare au consolidat sistematic și grav procesul de depopulare iar numărul populației la recensământul din octombrie 2011 arată o nouă dimensiune, dezastruoasă, a depopulării.
Tabloul demografic al țării este foarte complex și dvs. l-ați redat aidoma, făcând corelații relevante. În acest sens, dacă tot am vorbit de cifre, vă rog să le dați pe cele mai semnificative. Vorbeați despre două mari cauze ale scăderii populației – scăderea natalității și migrația. Vreți să explicați?
Scăderea rapidă și importantă a natalității la începutul anilor 1990 a declanșat scăderea naturală începând cu anul 1992 și suntem acum, în 2012, în al 21-lea an de recul natural al populației. Migrația românilor a explodat la începutul anilor 1990, s-a menținut la valori moderate apoi și a căpătat dimensiuni dramatice începând din prima jumătate a anilor 2000, odată cu eliminarea vizelor de intrare în țările europene. Populația României s-a redus cu 2,7 milioane locuitori între recensămintele din anii 2002 și 2011 iar din această reducere peste 400 de mii locuitori este pierdere naturală iar cea prin migrație se ridică la aproape 2300 mii persoane. Este o pierdere umană enormă. Nu se poate omite faptul că o populație de 19 milioane locuitori, cum este cea din rezultatele provizorii ale recensământului din octombrie 2011, s-a înregistrat în România în anul 1965.
Ce estimări se pot face?
Nu știm cum va evolua migrația românilor în anii care vin, ea va depinde direct de situația economică din România și, mai ales, din țările europene dezvoltate. ?ê?£tim însă cu certitudine că scăderea naturală se va amplifica rapid, pentru că în populația țării urmează să intre – în proporție crescândă – născuții proveniți de la generațiile feminine considerabil mai mici ca dimensiune născute după 1989 (sunt astăzi 23 de generații din această categorie și în fiecare an se adaugă încă una).
Populația României este într-un declin îngrijorător, dar trebuie spus că populația Europei și în general a Occidentului este în aceiași situație.
Ce particularizează România?
Da, se poate spune că Europa este bolnavă demografic iar maladia se cheamă denatalitate. Modernizarea societății și creșterea standardului de viață, prelungirea duratei procesului educațional, emanciparea femeii, ascensiunea rapidă a participării ei la activități economice în afara gospodăriei și independența economică, explozia consumului, slăbirea influenței normelor culturale asupra atitudinii tinerilor față de căsătorie și copii, contracepția și planificarea familială, ca și răspândirea unui anumit stil de viață centrat pe activitate profesională, confort, lux și egoism, au dus la scăderea fertilității feminine, numărul mediu de copii pe care îi aduce pe lume o femeie de-a lungul vieții fiind, ca valoare medie, de doar 1,6 în țările Uniunii Europene. Or, pentru simpla înlocuire în timp a generațiilor este nevoie de doi copii la o femeie. Viitorul demografic al Europei, în ansamblul său, este sumbru, deși particularități teritoriale importante există. Atât prognozele Eurostat cât și cele ale Diviziei de Populație a Națiunilor Unite prevăd instalarea declinului demografic încă în această primă jumătate a secolului. Ceea ce particularizează România este o fertilitate aflată sub media menționată, o speranță de viață la naștere printre cele mai scăzute și o imensă migrație. Sunt întrunite astfel toate cele trei condiții ale unui declin demografic dezastruos. Rezultatele recensământului din octombrie 2011 ar trebui să constituie avertismentul cel mai dur al acestui viitor demografic sumbru.
Care dintre scenariile demografice posibile vi se pare cel mai aproape de realizare și în ce condiții?
Ceea ce s-a întâmplat în demografia României după 1989, evoluțiile actuale și cele care pot fi întrevăzute pentru anii care vin, nu lasă loc de dubiu: fără o redresare a fertilității declinul demografic și depopularea masivă a țării nu pot fi evitate. Aș vrea să menționez că și în condițiile în care fertilitatea ar ajunge la 2,1 copii la o femeie încă din anul 2013, scăderea numărului populației ar continua, ce-i drept într-un ritm mult mai redus, până în jurul anului 2075 și abia după acest an s-ar stopa declinul demografic. Este puțin probabil ca fertilitatea să revină la nivelul de înlocuire a generațiilor dar o redresare a acesteia la 1,7-1,8 copii la o femeie ar diminua sensibil ritmul și proporțiile deteriorării structurii pe vârste și ale declinului demografic catastrofal rezultat din menținerea fertilității la valorile actuale. Numai că o astfel de schimbare a fenomenului ar putea avea loc atunci când societatea românească va realiza pericolele dramaticei depopulări a țării, când vom avea un alt standard general de viață și vom dispune de resurse adecvate pentru conceperea, adoptarea și aplicarea unei politici de populație etalată pe termen lung și foarte lung. Fără voința și participarea întregii societăți redresarea stării demografice a țării nu are cum să fie posibilă.
Elena Solunca
