Fericirea? Unii se întreabă dacă a existat vreodată. Alții o așteaptă în tăcere o viață întreagă. Sunt și oameni care se bucură de mici frânturi pe care le primesc din ea. Iată însă că specialiștii au ajuns la altă concluzie în ceea ce le privește pe reprezentantele sexului frumos.
Cercetătorii au descoperit că o femeie se simte încrezătoare și fericită cu viața ei sentimentală și forma fizică în apropierea vârstei de 30 de ani. Este de asemenea și perioada când se bucură de partide de sex minunate. Din păcate însă fericirea este de scurtă durată.
Pentru că, odată ce au trecut de 30 de ani, încep să își facă griji că îmbătrânesc, că li se albește părul și că le apar riduri. Purtătorul de cuvânt de la firma de vopsea de păr „Clairol Perfect 10“, cea care a comandat studiul făcut pe 4.000 de femei, a declarat: „Totul în viață își are un apogeu la un moment dat și apropierea vârstei de 30 de ani nu este chiar așa de rea acum. Vârsta de 28 de ani a fost marcată ca perioada din viața femeilor când părul arată cel mai bine, forma corpului a atins vârful și încrederea este întotdeauna la cote înalte. Siguranța jobului tău, un venit sigur, să fii într-o relație și să ai relații de prietenie puternice, toate acestea ajută la crearea unui punct perfect în viața noastră când totul vine împreună“.
Sondajul, realizat pe femei cu vârsta între 25 și 65 de ani, a scos la iveală vârsta la care femeile sunt cele mai fericite în 12 etape ale vieții lor. Potrivit rezultatelor, reprezentantele sexului frumos sunt mai fericite în cariera lor la 29 de ani și mulțumite de relația lor la 30 de ani, în ciuda faptului că au parte de cel mai bun sex la vârsta de 28 de ani.
Dar nu totul este pierdut pentru cele care au trecut de 30 de ani. Femeile se simt cele mai mulțumite de situația lor financiară la 33 de ani și liniștite în ceea ce privește casa și viața lor familială la 32 de ani.
Cercetarea a mai scos la iveală că două treimi dintre femei simt că îmbătrânesc mult mai repede decât bărbații. S-a mai arătat și că 56% dintre femei sunt îngrijorate că își pierd înfățișarea tinerească odată cu trecerea anilor. Așadar, cele care nu au împlinit încă 28 de ani pot spera că vor întâlni fericirea. Dar dacă au trecut deja de acea vârstă și nu au apucat să se bucure de ea?
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane