Home Actualitate Iohannis a decorat un medic ce a luat mită

Iohannis a decorat un medic ce a luat mită

DISTRIBUIŢI

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat, luni, cu Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler, un medic anestezist urmărit penal pentru luare de mită. Este vorba despre Florin Rusu, şeful Clincii de Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală. După ce presa a semnalat gafa, Preşedinţia a dat explicaţii privind decizia şefului statului de a-l decora pe medic.

Klaus Iohannis a semnat, luni, mai multe decrete de decorare a unor medici de la cel mai mare spital de copii din ţară, „Grigore Alexandrescu”.

Printre aceştia se numără şi anestezistul Florin Rusu, reţinut în mai 2013 pentru luare de mită, alături de chirurgul ortoped Ştefan Oszvath, medic în aceeaşi unitate sanitară. Cei doi au fost acuzaţi că ar fi cerut bani de la familiile unor copii care aveau nevoie de operaţie. De altfel, Florin Rusu a și recunoscut faptele de care a fost acuzat.

Florin Rusu, care a mai fost decorat şi de preşedintele Traian Băsescu, în 2011, pentru modul în care a acţionat atunci când au fost salvaţi bebeluşii implicaţi în tragedia de la Maternitatea Giuleşti, este cercetat în stare de libertate.

Conform procurorilor care au instrumentat dosarul, ancheta a pornit după ce părinţii unui adolescent de 16 ani au depus un denunţ la Parchetul Tribunalului Bucureşti, în care arătau că li s-a pretins suma de 600 de lei pentru ca fiul lor să fie operat. Banii au fost ceruţi de chirurgul Ştefan Ozvath, care le-a explicat la vremea respectivă că alţi 200 de lei trebuie să meargă către medicul anestezist Florin Rusu.

Anchetatorii au arătat că banii trebuiau puşi în plicuri separate, pentru a le putea da mai uşor fiecărui cadru medical în parte.

„Am constatat că medicul anestezist Rusu, deşi nu pretinde şi nu discută cu însoţitorii pacienţilor despre banii pe care aceştia trebuie să îi dea pentru efectuarea operaţiilor, din probele administrate reiese că această sarcină îi revine medicului chirurg care anunţă în prealabil pacienţii cu privire la faptul că trebuie «să aibă grijă» şi de ceilalţi medici, indicându-le ce sume de bani trebuie să le remită şi prezentându-i pe medici însoţitorilor pentru a le da posibilitatea de înmânare a sumelor de bani, practică pe care medicul anestezist o cunoştea şi care devenise o cutumă. În acest mod se realiza o condiţionare a actului medical de primirea unor sume de bani, condiţionare uneori doar tacită având în vedere că se crease o practică şi că medicii când nu cereau expres sume de bani, îndrumau însoţitorii să discute cu alţi aparţinători ai pacienţilor pentru a afla de la aceştia cuantumul sumelor de bani care trebuie remise”, se arată în referatul întocmit de procurori în 2013.

În momentul în care a fost reţinut, asupra medicului Florin Rusu s-a găsit suma de 3.050 de lei, bani pe care nu i-a putut justifica. „Florin Rusu avea banii în mai multe plicuri pe care erau menţionate numele persoanelor de la care îi primise. Unele dintre bancnote erau rulate şi prinse cu un elastic”, au mai arătat la vremea respectivă anchetatorii.

Administraţia Prezidenţială a reacţionat, marţi, în urma informațiilor publicate în mass-media referitoare la decorarea doctorului Florin Dumitru Cătălin Rusu, şef Secţie Clinică Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.

„Spitalul „Grigore Alexandrescu” a fost premiat de curând la Londra drept cel mai bun spital regional, iar managerul spitalului, acad. prof. dr. Dan Mircea Enescu, a primit distincţia de manager al anului din partea Europe Bussiness Assembly din Marea Britanie. În acest context, Administrația Prezidențială a propus acordarea unei decoraţii domnului Dan Mircea Enescu. Domnia sa a considerat că realizările spitalului sunt, însă, rodul muncii de echipă şi a propus spre decorare mai multe cadre medicale, printre care şi domnul doctor Florin Dumitru Cătălin Rusu”, precizează Preşedinţia.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.