Dupa mai bine de un deceniu de la caderea comunismului in Europa de Sud-Est, relatiile dintre Chisinau si Bucuresti se reintorc la practicile specifice Razboiului Rece. Ziua de miercuri, 13 martie, nu parea cu nimic deosebita, pana cand ambasadorul Romaniei la Chisinau, Adrian Balanescu, a primit o nota verbala prin care era instiintat ca atasatul militar Ion Ungureanu a fost declarat persona non grata pe teritoriul Republicii Moldova si, prin urmare, trebuie sa paraseasca tara in 10 zile. Replica Bucurestiului n-a intarziat sa apara, iar ministrul de externe, Mircea Geoana, l-a chemat la sediul MAE pe ambasadoruil Republicii Moldova, Emil Ciobu, pe care l-a informat ca Iacob Popovici, ministru-consilier la reprezentanta Chisinaului la Bucuresti, a fost declarat si el persona non grata.
Palatul Victoria acuza Chisinaul de -agresivitate politicianista rudimentara-
Dupa ce s-au dezmeticit din dusul rece aplicat de comunistii din Republica Moldova, autoritatile romane au reactionat dur la decizia regimului Voronin de a declara persona non grata un reprezentant oficial al statului roman. Premierul Adrian Nastase a declarat ca Guvernul nu poate accepta -agresivitatea politicianista rudimentara pe care oficialii de la Chisinau incearca sa o propage anacronic si irational impotriva Romaniei si a spiritualitatii romanesti, pentru a-si motiva propriile limite si esecuri-. El a mai precizat ca decizia Chisinaului reprezinta o dovada a unei atitudini inamicale fata de tara noastra. Cu toate acestea, seful Executivului de la Bucuresti a tinut sa sublinieze ca, in ciuda eforturilor depuse de comunistii moldoveni, -Romania nu vrea sa participe la actiunea de escaladare a tensiunii-, motiv pentru care -pozitiile noastre vor fi retinute, dar ferme, in limita in care, prin astfel de atitudini, vom avea mai curand sentimentul unei provocari-.
La randul sau, presedintele Ion Iliescu a declarat ca decizia Chisinaului reprezinta o evolutie -regretabila si periculoasa-, care nu face altceva decat sa ilustreze deruta autoritatilor comuniste in fata unor situatii incontrolabile. -Faptul ca arunca vina pe altcineva este foarte periculos. Au facut-o si altii si i-a costat-, a afirmat seful statului roman.
Scenarii cu casete video si legaturi oculte
Daca, in prima faza a scandalului diplomatic, autoritatile de la Chisinau nu au facut publice motivele pentru care atasatul militar roman Ion Ungureanu a fost declarat persona non grata, presedintele Comisiei parlamentare pentru politica externa din Parlamentul moldovean, deputatul comunist Andrei Neguta, a declarat ieri ca serviciile secrete din Republica Moldova -detin probe video- privind legaturile reprezentantului roman cu protestatarii moldoveni. Potrivit lui Neguta, atasatul militar al Romaniei si-a depasit atributiile diplomatice, iar autoritatile moldovene nu si-au facut altceva decat datoria. In replica, ministrul roman al apararii, Ioan Mircea Pascu, a declarat ca filmarile evocate de Andrei Neguta pot fi inscenate de un serviciu secret, daca se doreste incriminarea unei persoane. Scenariul demnitarului roman merge mai departe, Pascu apreciind ca exista o anumita -disperare- la Chisinau, pentru a nu se pierde acest moment in care sa se poata -opri- evaluarile pozitive la adresa tarii noastre si pentru a scadea sansele de integrare a Romaniei in NATO si UE.
Confuzie totala la Chisinau
Chiar daca presedintele Comisiei parlamentare pare bine informat in legatura cu dedesubturile scandalului diplomatic, demnitarii Ministerului moldovean de Externe sunt in continuare extrem de confuzi. Ministrul de externe moldovean si-a exprimat ieri speranta ca recentul incident diplomatic cu Bucurestiul -nu va agrava relatiile dintre cele doua state-. Decizia de a-l declara persona non grata pe atasatul militar roman este -absolut necaracteristica relatiilor dintre cele doua state vecine, care si-au propus drept scop sa-si dezvolte cooperarea pe toate planurile-. Mai mult, MAE de la Chisinau sustine ca decizia de expulzare se bazeaza pe -probe sigure si necontestabile- privind incompatibilitatea activitatii atasatului militar roman cu statutul de diplomat. Cu toate acestea, adjunctul ministrului moldovean de externe, Ion Stavila, a recunoscut ca decizia autoritatilor de la Chisinau reprezinta un caz iesit din comun.
Scandalul diplomatic arunca in ceata relatia cu Rusia si NATO
Desi noul ambasador al Federatiei Ruse la Bucuresti, Alexandr Tolkaci, a precizat ieri ca relatiile romano-ruse nu trebuie -sa fie puse in dependenta de relatiile cu tarile terte-, dincolo de declaratiile diplomatice, se ascunde o realitate care arunca, practic, in ceata viitorul relatiilor pe axa Bucuresti-Moscova. Intoarcerea lui Voronin cu fata exclusiv spre marele frate de la rasarit si declaratiile antiromanesti facute in Duma arata clar ca relatiile bilaterale romano-ruse nu pot fi abordate fara referire la Republica Moldova. De altfel, chiar ambasadorul Tolkaci a admis ca exista probleme intre cele doua tari, subliniind insa ca, in opinia sa, -ele nu trebuie sa impiedice dezvoltarea relatiilor noastre-.
Nu este mai putin adevarat ca acest conflict diplomatic conteaza si in relatia Romaniei cu NATO. Una dintre regulile de aur ale Aliantei spune ca nou-venitii la masa NATO nu trebuie sa aiba conflicte la granita, pentru a nu aduce noi factori de tensiune in sanul Aliantei. Or, situatia pe axa Bucuresti-Chisinau este departe de una de buna vecinatate si aminteste mai mult de perioada Razboiului Rece.
De altfel, chiar presedintele Iliescu si ministrul Pascu au luat in calcul scenariul conform caruia acest scandal este menit sa dinamiteze eforturile Romaniei de aderare la NATO.