Home În Lume Arthur Andersen – acuzata oficial de obstructionare a Justitiei

Arthur Andersen – acuzata oficial de obstructionare a Justitiei

DISTRIBUIŢI

Firma de consultanta si audit Andersen a fost pusa, joi, sub acuzatia de obstructionare a Justitiei, ca urmare a distrugerii unor documente relevante pentru ancheta deschisa in cazul colapsului financiar al grupului energetic Enron, a anuntat Departamentul american al Justitiei, citat de Reuters. Punerea sub acuzatie intervine la doua luni de la lansarea investigatiei in cazul falimentului Enron, cel mai amplu proces de acest fel din istoria sectorului corporatist american. In opinia reprezentantilor Andersen, una dintre primele cinci firme de contabilitate din lume si care a fost auditorul grupului energetic pana in luna ianuarie, cand a fost concediat, acuzatia reprezinta -un abuz grav de putere al Guvernului-. Pedeapsa maxima pentru acuzatia sub care Andersen a fost pusa este plata unei amenzi de 500.000 de dolari si punerea sub supraveghere pe o perioada de cinci ani. Nici o persoana fizica din cadrul companiei nu a fost pusa sub acuzatie.

Potrivit procurorului general adjunct Larry Thompson, acuzatia se refera la distrugerea in mod deliberat a unor probe relevante pentru anchetatori. -Portbagajele a zeci de masini au fost incarcate la sediile Andersen si Enron cu tone de documente, cu scopul distrugerii acestora-, a mai spus Thompson. Anchetatorii considera ca partenerii Andersen si-au anuntat, la randul lor, angajatii sa distruga imediat documentele legate de cazul Enron. Aceasta strategie a inceput, potrivit Departamentului Justitiei, la numai cateva zile dupa ce Enron si-a alertat auditorul, pe data de 19 octombrie 2001, cu privire la o investigatie lansata de Comisia de supraveghere a operatiunilor bursiere – Securities and Exchange Commission (SEC) – asupra activitatilor sale. Investigatia SEC a fost determinata de faptul ca Enron a raportat, pe 16 octombrie, primele pierderi trimestriale din ultimii patru ani, ca urmare a performantelor slabe consemnate de parteneriatele pe care le-a incheiat.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.