Convorbire cu acad. Florin Filip, Director general Biblioteca Română
Se spune frecvent că în zilele noastre se scrie mult și se citește din ce în ce mai puțin. Asta, în lume și la noi. Care este percepția Dvs. ca director al Bibliotecii Academiei Române, de la a cărei înființare au trecut, iată, 145 de ani?
Constatarea mea este că sălile de lectură sunt uneori aproape pline, dar pe ansamblu, numărul cititorilor este mai mic decât în trecut . Astfel, dacă prin anii 50, Biblioteca era frecventată anual de cca. 70 mii de cititori ( prezenți în sălile de lectura), anul trecut au fost în săli aproximativ 20 mii de cititori ( prezențe fizice ale unui numar de cca 4000 de abonați).
Dar acum sunt mult mai multe posibilități de documentare, reale și virtuale, din care cele oferite de Bibliotecă reprezintă doar o parte.
Biblioteca este, prin excelență, locul de întâlnire a omului cu cartea, dar numai atat. Ea este un loc în care se selectează, se măresc colecțiile prin achiziții, donatii, depozit legal și schimb, se întreține , se îndrumă cititorul , i se pun la dispoziție obiectele culturale. In prezent comunicarea cu cititorul s-a diversificat. Pe lângă cei 20 mii de prezențe fizice în săli , mai sunt peste o sută de mii de accese electronice la colecții folosind portalul bibliotecii (www.biblacad.ro )
Cum sunt aceste accese ?
Biblioteca are numeroase colecții interesante de manuscrise, carte rară, grafică, numismatică, hărți, muzică. Sunt si colectii virtuale precum
„Personalități care au schimbat lumea” (http://www.biblacad.ro/UPCprezentare.html ), un proiect realizat cu sprijinul financiar al firmei UPC care conține versiunile digitizate ale operelor aparținând unui număr de 37 de personalități între care: Napoleon cu „ Oevres literaires et ecrits militaires” , Galileo Galilei cu prima sa carte aparuta la Bologna in 1656, Dante Alighieri cu „ La divina commedia”( si traducerea olografă a lui George Coșbuc ) , Victor Babeș, H. de Balzac, Nicolae Bălcescu, Descartes, Einstein, Mircea Eliade, George Enescu. Să mai adaug versiunile digitilizate ale manuscriselor eminesciene și multe altele. Oamenii nu mai au nevoie să vină din diverse colturi ale țării la București, le pot vedea direct cu Internet. Vreau totuși să spun că aceste versiuni electronice sunt menite să îl atragă pe cititor in speranța ca acesta va veni cu emoție în sală să citească, să-și formeze păreri pe care le poate împărtăși cu alți cititori; poate să vadă aspectul real al obiectului din bibliotecă, fie el manuscris, carte, hartă, partitură muzicală, stampă ș.a. Încă de la începutul anilor 90 de pe vremea când conduceam Institutul de Informatică am fost preocupat să pun la dispoziția publicului părți din colecțiile Bibliotecii pentru asigura un acces mai larg al celor interesați din țară și din lume.
Înțeleg că forma electronică are numai o valoare funcțională? Ce-ar fi de făcut?
Are, într-adevăr, valoare funcțională, dar nici pe departe valoare emoțională. Cele două forme de bibliotecă pot fi însă combinate. Nu putem rămâne la nivelul documentului tipărit sau scris de mână dar nu este bine să ne limităm doar la explorarea imaginii pe ecran.
Putem vorbi de o competiție între biblioteca tradițională și cea virtuală?
Pentru început, poate să pară o competiție dar, cum am spus, ar fi mai bine să vorbim de o relație de complementaritate.
Spuneați odată că ideea bibliotecii virtuale e mult mai veche decât biblioteca în sine.
Eu am găsit-o în volumul „Brain World”, „Creierul mondial”, a lui H. G. Wells, publicată în anul 1938.
Unul dintre părinții literaturii SF.
Da, dar multe dintre ideile scriitorilor SF au devenit realitate. Apoi, el a fost preocupat de dezvoltarea intelectuală a semenilor. A criticat, bunăoară, învățământul din Anglia vremii lui care, spunea el, era făcut pentru gentlemeni și ignora cu bună știință inovațiile științifice ale vremii considerate prea provocatoare.
Ideea „lumea enciclopedie”…
Apoi, a fost elaborat conceptul care nu era sprijinit initial de o tehnologie. Pe la sfârșitul anilor 40, a apărut o soluție care se baza pe tehnologia microfilmelor. Mai apoi, a apărut calculatorul și rețeaua de calculatoare. Ideea a stârnit nu numai interesul lumii academice, în general, o lume cu interese și scopuri nobile, ci și a guvernelor care au declarat că doresc o populație educată. Nu a trecut mult timp și a apărut interesul oamenilor de afaceri. Pe la mijlocul anilor 90, un italian afirma că valorile culturale ale Europei, fie că se află în biblioteci sau muzee, se pot măsura în bani la fel cum se măsoară petrolul pentru țările arabe. Era deci o afirmație care reflecta o anumită percepție proprie unor întreprinzători care își închipuiau că procesul de digitizare va conduce la profituri importante. În parte, s-a adeverit. Dacă vrei să ai acces la un articol trebuie să scoți bani din buzunar sau de pe card, chiar dacă, să zicem, este vorba de un articol propriu publicat în urmă cu 10-20 de ani, când accesul era liber.
Mai toți ne confruntăm cu asemenea situație și mă întreb dacă astfel nu se restricționează accesul la informație, acea democrație…
Dacă la început ideea a fost de democratizare a accesului, în clipa de față asistăm la un proces de „efienticizare” a accesului, ca să mă exprim diplomatic…Totuși, acele profituri imense la care visau unii nu s-au realizat încă.
Au mai apărut „efecte secundare” cum este pirateria de toate felurile.
Da, nu se poate nega, așa cum nu putem să negăm plagiatul, devenit brusc un subiect la modă. In plus , marile edituri au înghițit pe cele mici și, cel puțin în domeniul meu de activitate, pot cere mii de Euro pentru a publicarea unui articol în acel grup considerat select, denumit ISI. Și noi avem reviste care figurează destul de bine în clasamentele internaționale și cred ca e un lucru bun sa publicam și în reviste făcute in Romania cu colective editoriale internaționale. Pe de altă parte, trebuie să observăm că pentru o anumită categorie de cercetători articolul publicat este lucrul cel mai important. Pentru ingineri, economiști, agricultori, produsul principal este artefactul, fie că e vorba de un avion, o soluție tehnologică nouă, un pod, sau un soi de plantă nouă.
Să ne întoarcem la bibliotecă. Cum vedeți biblioteca viitorului?
Trebuie să fie un spațiu în care se îndeplinesc câteva funcții: acumulare și dezvoltare a colecțiilor și prezervarea și întreținerea lor, unde tehnologia își dovedește eficiența care e în continuă creștere. Totodată, biblioteca mai este un loc de întâlnire a oamenilor pentru a schimba idei și împărtăși emoții, care poate fi înlesnită de tehnologie.
Biblioteca Academiei Române a devenit un asemenea loc de întâlnire și mă gândesc la diferite manifestări culturale sau științifice, la expoziții.
Biblioteca, pe lângă faptul că nu se limitează la cărți, are și multe obiecte culturale cum am mai spus – manuscrise, stampe, atlase ș.a. Se poate vorbi de o multidimensionalitate a colecțiilor sale. Apoi, este un loc de întâlnire. Organizarea unor expoziții este o mai veche tradiție a Bibliotecii pe care o continuăm, fie că sunt expozițiile noastre fie în colaborare cu ale instituții de cultură. A fost noaptea bibliotecilor…
Când, trebuie să spunem că Biblioteca a fost chiar o vedetă.
Da, dar pentru mine a fost o mărturie că tinerele colege au fost foarte îndrăznețe, au avut puterea să organizeze și să controleze, au dovedit imaginație și au reușit să gestioneze foarte bine evenimentul.
Iar audiența a fost pe măsură.
Pentru mine a fost un semn că Biblioteca va rămâne pe mâini bune.
Care dintre realizările din acești ani vă e mai aproape de inimă?
Au fost mai multe. Programele internaționale la care Biblioteca participă e un exemplu. Unul dintre obiectivele mele ca director a fost restituirea arhivelor istorice care constau în peste 350 de mii de documente de pe vremea lui Alexandru cel Bun, Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare ș.a. care au fost transferate la Arhivele Naționale ca urmare a unei hotărâri emise de PCR in anii 80.. In sfarsit, Parlamentul României a decis restituirea acestor documente proprietarului care a fost ales de donatori.
Ce ar mai fi de dorit?
Să se deblocheze posturile ca să putem angaja tineri în această Bibliotecă. E o bibliotecă cu aproape 13 milioane de unități de evidență și nu poate funcționa doar cu 185 oameni. Spre comparație, biblioteca Szecheny .din Ungaria care la opt milioane de unități avea 500 de oameni.
Să sperăm că la prima convorbire veți putea vorbi de întinerirea Bibliotecii Academiei. Elena Solunca
