Home În Lume Cei mai bogați monarhi din lume

Cei mai bogați monarhi din lume

DISTRIBUIŢI

Primele zece poziții ale clasamentului celor mai bogați monarhi din lume sunt dominate de conducătorii monarhiilor arabe, însă prima poziție este deținută de regele Thailandei, Bhumibol Adulyadej, cu o avere estimată la 30 de miliarde de dolari, anunță FORBES.

Bhumibol Adulyadej este regele cu cea mai longevivă domnie din istoria Thailandei. Averea sa este administrată de Biroul Proprietăților Coroanei și include un domeniu de peste 12 kilometri pătrați în centrul capitalei Bangkok și acțiuni la compania Siam Cement și la Siam Commercial Bank. De asemenea, monarhul thailandez este și proprietarul celui mai mare diamant șlefuit din lume, diamantul Golden Jubilee de 545 de carate.

Pe poziția secundă, cu o avere cu 10 miliarde de dolari mai mică, se află sultanul Bruneiului, Hassanal Bolkiah. Averea sa a fost estimată la 20 de miliarde de dolari în 2011 și se datorează investițiilor făcute în exploatarea petrolului și gazelor naturale din Brunei. Sultanul este celebru și pentru modul în care își cheltuiește banii — deține o colecție de peste 600 de automobile Rolls-Royce, iar reședința sa, Istana Nurul Iman, este cel mai mare palat din lume și a costat peste 350 de milioane de dolari.

Locul trei era ocupat de fostul suveran al Arabiei Saudite, Abdullah bin Abdulaziz Al Saud, cu 18 miliarde de dolari, conform estimărilor Forbes din 2011. Suveranul saudit a încetat din viață la 23 ianuarie a.c.. Când a preluat tronul, în 2005, Arabia Saudită a început proiectul construcției unui oraș în onoarea sa, un proiect în valoare de 26 de miliarde de dolari.

Locul patru îi revine emirului din Abu Dhabi, Khalifa bin Zayed al Nahyan, cu 15 miliarde de dolari. Emir al Abu Dhabi și președinte al Emiratelor Arabe Unite, șeicul Khalifa a făcut avere în calitate de președinte al Autorității de Investiții din Abu Dhabi, care administrează rezervele de petrol ale EAU, rezerve estimate la o jumătate de trilion de dolari. Șeicul Khalifa este cunoscut și pentru activitatea sa filantropică, având contribuții importante în domeniul medical.

Pe locul cinci se află Mohammed bin Rashid al Maktoum, emirul Dubaiului, cu o avere de „doar” 4 miliarde de dolari. Mohammed bin Rashid al Maktoum este și prim ministru al Emiratelor Arabe Unite. Și el este cunoscut pentru implicarea în activități umanitare, printre care și înființarea fundației ce-i poartă numele, ce își propune susținerea dezvoltării sustenabile a lumii arabe.

Primul monarh european apare în acest clasament abia pe locul șase. Hans Adam al II-lea, prinț de Liechtenstein, avea în 2011 o avere estimată la 3,5 miliarde de dolari, conform Forbes. Averea sa provine din deținerea companiei Liechtenstein Global Trust. Prințul Hans Adam este cunoscut și pentru extravaganta sa colecție de artă expusă la Liechtenstein Museum.

Locul șapte al acestui clasament propune o revenire în lumea arabă la Qatar. Fostul emir al Qatarului Hamad bin Khalifa Al Thani, membru al familiei regale Al Thani, are o avere estimată de Forbes la 2,4 miliarde de dolari. Averea sa provine tot din administrarea rezervelor de petrol și gaze prin intermediul Qatar Investment Authority. Șeicul Hamad a înființat și televiziunea de știri Al Jazeera.

Pe locul opt se află un alt monarh european, prințul Albert al II-lea de Monaco, cu o avere estimată la 1 miliard de dolari. Averea sa este formată din acțiuni la Société des bains de mer de Monaco, o companie care administrează veniturile obținute de Monte Carlo Casino, Opéra de Monte-Carlo și Hotel de Paris din Monte-Carlo.

Șahul Karim al-Hussayni, Aga Khan al IV-lea al Franței, se află pe locul nouă cu o avere estimată de Forbes în 2011 la 800 de milioane de dolari, iar poziția a zecea este ocupată de Qaboos bin Said al Said, sultanul Omanului, cu 700 de milioane de dolari.

Cu o avere estimată la 500 de milioane de dolari, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii nici măcar nu se apropie de primele zece poziții ale clasamentului Forbes al celor mai bogați monarhi ai lumii, clasament dominat de conducătorii monarhiilor arabe.

Regina Elisabeta a II-a are o avere personală estimată la 500 de milioane de dolari ce provine din proprietățile deținute, precum castelul Balmoral din Scoția, herghelii, plantații de pomi fructiferi, obiecte de artă și bijuterii dar și una dintre cele mai valoroase colecții de timbre din lume, colecție pe care a moștenit-o de la bunicul său, regele George al V-lea.

La această avere se adaugă și bunurile cuprinse în Domeniile Coroanei de care Elisabeta se bucură în calitate de regină, cum ar fi Palatul Buckingham, estimat la 5 miliarde de dolari sau Colecția Regală de Artă. De asemenea, regina dispune de un salariu anual din partea guvernului britanic în valoare de 12,9 milioane de dolari.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.