Zilele acestea se va deplasa la Vaslui o delegație a conducerii PD-L, alcătuită din ministrul de finanțe, Gheorghe Pogea, și vicepreședintele partidului, Gheorghe Ștefan, pentru a analiza la fața locului activitatea lui Corneliu Mihalachi în fruntea organizației democrat-liberale. Potrivit surselor noastre, nori negri de furtună se adună asupra capului lui Corneliu Mihalachi, întrucât mandatul său de președinte interimar la organizația PD-L Vaslui este un șir lung de nerealizări.
Sătui de atitudinea discreționară a lui Corneliu Mihalachi, care pare mai degrabă membru al PSD, partid din care face parte fratele său, Vasile Mihalachi, mai mulți pedeliști vasluieni au informat conducerea centrală despre manevrele făcute în plan local de liderul lor.
Membrii de bază ai PD-L Vaslui îl acuză pe Mihalachi că distribuie banii primiți de la Guvern aferenți cotelor de cofinanțare pentru diferitele proiecte inițiate de primarii din județ dacă ei sunt dispuși să achite „taxa de șmecher“, aceasta reprezentând un anumit procent din suma totală.
Haos total
Pe lângă afacerile girate la nivel local de cei doi frați ajunși peste noapte șefi politici locali, membrii PD-L denunță și modul în care Mihalachi își exercită funcția: „Organizatoric, și de fapt cu asta ar fi trebuit să începem, lucrurile stau la fel de grav: de un an de zile, BPJ nu a fost completat, funcționând cu un număr de la 13 la 21 de persoane, nu s-au stabilit responsabilități clare pe fiecare membru al BPJ – fapt ce a frânat evoluția organizatorică a partidului în perioada de precampanie și campanie electorală, desemnarea de către Corneliu Mihalachi ca membri în BPJ a unor persoane care nu au avut și nu au statutul de militant al partidului, unii dintre ei neavând nici astăzi adeziune depusă la partid, a fost desființat postul de secretar general al organizației județene, încercându-se astfel eliminarea oamenilor incomozi, nu a constituit BPJ pe departamente funcționale cu vicepreședinți și secretari executivi, conform structurii BPJ, deoarece nu a dorit niciodată să existe reguli și responsabilități clare, nu a convocat niciodată Consiliul de Coordonare Director Județean, nu s-a valorificat decât în foarte mică măsură potențialul partidului, cea mai mare parte a militanților fiind neimplicați, deoarece aveau vina de a proveni din PD, nu a existat un buget clar de campanie care să fie urmărit și executat“.
Potrivit acestora, scopul colateral al lui Corneliu Mihalachi este de a distruge partidul, strategia fiind pusă la cale cu fratele său social-democrat: „Scopul venirii în funcție a domnului Mihalachi a fost precis stabilit împreună cu aliații săi Vasile Mihalachi, Dumitru Buzatu, amic și președinte al PSD Vaslui, alături de peneliștii pe care i-a păstrat în majoritatea funcțiilor din direcțiile deconcentrate revenite nouă – distrugerea pe cât posibil a structurilor teritoriale din organizațiile Partidului Democrat și eliminarea sub diferite pretexte a liderilor sau a celor care chiar au vrut și vor să facă treabă pentru PD-L“.