Home Actualitate „Decerebratul” Liviu Pop, delatorul perfect

„Decerebratul” Liviu Pop, delatorul perfect

DISTRIBUIŢI

Liviu Pop acest incompetent agramat care s-a făcut preș pentru a ajunge ministru a depus o reclamație la Primăria Capitalei prin care cere „să dispună măsurile care se impun în constatarea contravențiilor cu privire la acțiunea ilegală de protest, organizată duminică, în Capitală, de reprezentanții Partidului Mișcarea Populară.”
Înaintașii lui Pop, turnătorii la Securitate, cereau pedepsirea celor care ascultau Europa Liberă. Ce disperat trebuie să fie penibilul ăsta că nu a mai apucat să se facă turnător. Avea stofă!
În delațiunea sa, Liviu Pop îl învață pe Oprescu cum să aplice legea: „Conform declarațiilor publice făcute de purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, reprezentanții Partidului Mișcarea Populară au primit aviz negativ din partea Primăriei Generale a Municipiului București pentru acțiunea organizată astăzi.

Potrivit ART. 26, din Legea nr. 60 din 1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracțiuni:

A) organizarea și desfășurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise;

B) nerespectarea orelor de desfășurare, traseelor de deplasare sau locului și perimetrului destinat adunării publice;

C) neluarea de către organizatori a măsurilor de întrerupere a adunării publice, când constată că au intervenit fapte de natura celor prevăzute în art. 2;

D) participarea la adunări publice nedeclarate sau interzise și urmate de refuzul părăsirii locurilor de desfășurare a acestora, la avertizările și somațiile organelor de ordine făcute potrivit legii;

E) introducerea sau portul de către persoanele participante, în locurile destinate desfășurării adunărilor publice, a armelor de orice fel, materialelor explozive sau incendiare, a substanțelor iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, ori a altor obiecte ce se pot utiliza în acțiuni de violență;

F) instigarea prin orice mijloace, inițierea sau recurgerea la acțiuni violente sau alte manifestări, cu intenția de zădărnicire ori tulburare, în orice mod, a adunărilor publice;

G) opunerea cu violență organizatorilor sau împuterniciților acestora ori împiedicarea lor de a-și exercita atribuțiile legale privind asigurarea ordinii în desfășurarea adunărilor publice;

H) refuzul de a părăsi imediat adunarea, dacă măsura a fost dispusă de conducătorii acțiunilor;

I) organizarea sau participarea la contramanifestații desfășurate în același timp și în același loc cu adunările publice declarate, indiferent de modul lor de exprimare;

J) introducerea sau desfacerea băuturilor alcoolice în locurile destinate desfășurării adunărilor publice, pe toată durata acestora;

K) refuzul de a părăsi imediat adunarea la solicitarea organelor de ordine, potrivit legii.”

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.