-Credeti-ma, a veni aici de afara inseamna a veni la moarte. Este o moarte psihica. Iti moare sufletul incetul cu incetul. Trebuie sa fii un om foarte puternic sufleteste ca sa tii drumul drept, sa nu confuzi lumea de afara cu cea de aici.- Randurile apartin unei femei de 38 de ani care sta de un an si patru luni in inchisoare. A facut o facultate si s-a trezit aruncata in randul borfasilor de rand. Nu a dat cu pumnul sau cu parul, gen de violenta intalnit des la cei cu un nivel de pregatire redus. A -dat- doar cu stiloul, vina pentru care procurorii, si mai apoi judecatorii, au aliniat-o intre talhari. Si daca acestia din urma sunt obisnuiti sa traiasca intr-un mediu violent, pentru Elena, acelasi mediu i-a sters aproape increderea in oameni, speranta in viata si in dreptate. Inchisoarea trebuie sa fie un loc unde oamenii isi indreapta greselile. Numai ca Elena sta de 16 luni in arest preventiv. Desi nu a fost condamnata si nu se poate spune despre ea ca este vinovata, a fost pedepsita cu inchisoarea de mai bine de un an. Desi se vorbeste despre prezumtia de nevinovatie, ea este aratata cu degetul. Poarta zeghe, este dusa cu catuse la maini, nu-si poate vedea fiul cand vrea. S-ar putea ca Elena sa fie vinovata, cum la fel ea poate fi gasita nevinovata. Vinovatia ei, daca se va dovedi, nu se bazeaza pe violenta. Avocata spune ca a fost inocenta in afaceri. Dar inainte de a fi dovedita vinovatia, trebuie sa stea un an si jumatate la puscarie? Va prezentam un caz care, credem, ar trebui sa-i faca pe judecatori sa gandeasca de mai multe ori inainte de a trimite dupa gratii o persoana acuzata de procurori sau sa o mentina in arest inainte de finalizarea procesului.
60 de scrisori in noua luni
Ca sa se protejeze, si-a gasit refugiul in scris. Dar nu intr-un jurnal precum cel tinut de adolescente. A gasit in avocata care o apara in prezent umarul pe care sa planga, sa-si scoata la suprafata suferinta, deznadejdea, disperarea. In noua luni de zile a trimis avocatei aproape 60 de scrisori. Sute de foi de matematica, scrise marunt, cu litere frumos arcuite. In afara de comentariile si sfaturile cerute avocatei in legatura cu dosarul penal care i s-a facut, femeia a gasit timp si spatiu pentru a-si marturisi gandurile. Puse cap la cap, aceste randuri alcatuiesc o emotionanta istorie a starilor sufletesti prin care trec cei care sunt tinuti in spatele gratiilor si nu inteleg ce li se intampla. Elena a intrat la inchisoare cu speranta ca va iesi repede. A crezut in prietenii pe care i-a ajutat. A crezut in avocati si in judecatori ca i se va termina calvarul. Insa increderea i-a disparut. S-a macinat intre tradarile prietenilor si deciziile judecatorilor, lunare, de a o tine dupa gratii. I-a ramas speranta. Dar si aceasta a inceput sa o paraseasca.
-Uneori, as vrea sa ma culc si sa nu mai trezesc-, a scris ea pe 17 decembrie 2001. I-au ramas visurile si iubirea pentru baiatul ei, care termina in vara clasa a XII-a.
-Visez la momentul in care voi saruta pamantul cand voi iesi de aici-, marturisea femeia pe 17 ianuarie 2002.
-Care este pericolul social pe care il reprezint?-
Elena a terminat ISE, deci are studii superioare. Pentru a-si intretine familia, s-a ocupat de infiintarea unei societati. A rulat zeci de miliarde timp de patru ani. Spre sfarsitul anului 2000 a fost acuzata ca a emis file CEC fara acoperire. A fost acuzata de o -gaura- de cinci miliarde de lei. Abia dupa un an si patru luni, saptamana trecuta, expertii contabili au depus la dosar o expertiza. Cele cinci miliarde erau de fapt 1,1 miliarde, suma pentru care ar fi putut fi cercetata in stare de libertate. Timp de sase luni, cat au durat cercetarile, ea a fost la politisti si procurori de fiecare data cand a fost chemata. -Nu m-am sustras niciodata cercetarii, am prezentat toate actele care mi s-au cerut. In arest nu am facut niciodata probleme. Am fost cuminte, nu am cerut niciodata nimic in plus fata de drepturile prevazute de regulament. Nu stiu de ce mi se spune ca sunt un pericol social-, se intreaba Elena pe 5 septembrie 2001.
50 de milioane date degeaba la avocati
Dupa ce a fost arestata, Elena si-a incredintat firma unor prieteni. Apoi a inceput in spatele gratiilor -goana- dupa bani pentru a plati onorariile avocatilor. Era convinsa ca va iesi imediat dupa cele 30 de zile de arest dispuse de procuror. A cheltuit aproape 50 milioane de lei pe onorarii cu primii avocati pe care i-a avut.
-Avocatii au luat banii si nu m-au ajutat cu nimic-, se plangea Elena pe 18 iulie 2001. La cateva luni dupa ce a fost arestata, Elena a fost la un termen la Tribunal. Asteptandu-si randul la bara, ea a cunoscut o noua avocata. O emotionase modul in care avocata isi sustinea pledoaria in apararea unui client. I s-a lipit sufletul de avocata si s-a dat peste cap sa-i afle adresa. Din inchisoare i-a trimis primul ravas. Si-a exprimat durerea si apoi a implorat-o sa o reprezinte. Noua avocata a preluat cazul fara a sti ca, in scurt timp, va deveni confidenta Elenei.
Scrisori o data la trei zile
Incepand cu luna iulie, Elena i-a scris de doua ori pe saptamana avocatei. In primele epistole si-a aratat increderea in prieteni si in Justitie. Apoi, a ajuns ca, o data la trei-patru zile, sa-si astearna gandurile si trairile pe hartie. -Daca Dumnezeu mi-a dat o asemenea incercare, trebuie sa trag invataminte. Inca nu stiu care este greseala mea. De luni de zile sper sa ies afara. Am putut sa dorm noaptea abia dupa ce m-au audiat judecatorii. La inceput am fost speriata. Apoi, cu fiecare termen am devenit mai increzatoare ca se va dovedi, in cele din urma, ca nu am o vinovatie penala. Sper sa fie ultimul mandat de arestare pe care il inchei acum. Ma rog sa ma tina capul, slava lui Dumnezeu, ca am avut putere sa rezist mai ales in primele sase luni-, a scris Elena pe 22 iulie 2001.
-Doamne, cat de mult imi doresc sa-mi ajut copilul in aceasta perioada-
In urmatoarele doua saptamani, judecatorii i-au prelungit mandatul Elenei cu inca 30 de zile. -Eu nu stiu cat voi mai sta aici. Eu am sperat sa ies. Cred ca imi ramane numai speranta. Nu ma gandesc decat la familie, care rabda de foame. Cei pe care i-am ajutat mi-au intors spatele, iar copilul meu, care la anul termina clasa a XII-a, este numai piele si os-, s-a plans ea pe 5 august 2001. Cateva zile mai tarziu, ea a luat hotararea sa nu-si mai primeasca baiatul la vorbitor. Singura ei dorinta a fost sa-si scuteasca copilul de vederea mamei la inchisoare. -I-am interzis sa vina la mine pentru ca sufera de fiecare data cand ma vede. Eu am fost stalpul casei. Stiu ca un adolescent trece prin mai multe etape. Cand eram afara, am stiut sa il indrum cu bine. Doamne, cat de mult imi doresc sa-mi ajut copilul in aceasta perioada. La anul are Bacalaureat, vrea sa dea admitere si nu am cum sa-i platesc meditatori. Prioritar este sa rezolv problemele copilului meu, dar pentru asta ar trebui sa ies afara. Nu-mi pot ajuta copilul din inchisoare-, isi facea Elena griji pe 9 august 2001.
-Este o mare prostie sa fim buni-
Pe 5 septembrie, Elena a sperat sa fie pusa in libertate de judecatori. -Am sperat sa fie ultimul mandat. Dar dupa proces nu cred ca sunt sanse sa se intample asta-, a intuit ea corect cu o zi inainte de a afla ca isi va petrece luna septembrie tot dupa gratii. -Eu totusi sper sa ies in maximum o luna si sa pot rezolva toate problemele. Eu stiu ca unii spera ca eu sa nu ies de aici. M-am saturat ca fiu <rasplatita> cu rautati de cei pe care i-am considerat la un moment dat prieteni. Este o mare prostie sa fim buni. Bunatatea echivaleaza pentru multi cu prostia. De aici mi s-au tras cele mai multe necazuri. La fel, si de la increderea in oameni. Acum, cand am vazut pentru ce fapte se primesc ani grei de puscarie, ma gandesc la cei pe care i-am prins ca m-au furat si i-am iertat. Acum mi se pare totul o prostie. Toti cei pe care i-am ajutat mi-au intors spatele, desi puteau sa ma ajute. Daca situatia ar fi fost invers, eu i-as fi ajutat. Am ajuns sa ma bucur de perioada pe care am petrecut-o aici. Mi-am pus ordine in ganduri, am meditat la ce am gresit. Pentru ca citesc mult aici, am ajuns un fel de banca de date pentru toti. In paralel, am invatat regula unu in inchisoare: sa nu barfesti-, a incheiat Elena pe 23 septembrie 2001.
Aniversare trista: un an de inchisoare
Sfarsitul lunii septembrie o prinde pe Elena sperand pentru a mia oara. -Ma rog in fiecare dimineata si seara, pentru ca este liniste. Sper sa scap cat mai repede de aici. Ma gandesc la baiat ca a inceput scoala cu mine aici, in inchisoare. Intuitia mea imi spune ca in octombrie mi se vor intampla lucruri bune. Nu stiu de ce cred acest lucru. Sper ca judecatorii sa-si faca timp sa citeasca toate declaratiile de la dosar pentru a da o solutie cat mai dreapta. Acum, cand au fost eliberati Balan si Priplata (acuzati in uciderea liderului sindical de la Tepro Iasi, Virgil Sahleanu – n.r.), sper sa fie eliberati si cei prinsi in chestiuni economice. Ce este mai important? Banul sau viata? Am primit de acasa Codul Penal si Codul de Procedura Penala. Am citit ca, in cazul concursului de infractiuni, fiecare infractiune se judeca separat. In cazul meu, as putea fi pusa atat de usor in libertate! Sper din tot sufletul sa se intample asta, mai ales ca pe 11 octombrie implinesc un an de inchisoare-, a fost scrisoarea de pe 30 septembrie 2001.
Judecatorii repeta mecanic solutiile
-In ultima luna am studiat mai multe carti din diferite domenii. Am invatat atatea, ca as putea da examen cu cel mai exigent profesor. Daca nu ar fi cartile si televizorul, as innebuni aici. Sunt la curent cu toate stirile-, arata Elena ce a facut pana pe 14 octombrie 2001. Tot atunci, ea mai spera in decizia judecatorilor cu privire la starea ei de arest. -Sper din tot sufletul sa se lamureasca si doamna judecatoare din instanta de fond ca inainte de a repeta mecanic, cum aud de atatea luni, <Consideram ca persista motivele care au dus la arestarea inculpatei…>, sa citeasca cu atentie dosarul meu si sa ia decizia care se cuvine. Pentru ca eu am convingerea ca nu prezint pericol public ca sa stau in arest preventiv de atat timp-, a scris Elena. Pe aceleasi foi, nu a putut sa nu observe ce fel de oameni sunt lasati in libertate. -Am vazut la emisiunea ?çUrmarire generala?ê cazul unui talhar condamnat la cinci ani de inchisoare, care a fost beneficiarul a trei intreruperi in executarea pedepsei. De asemenea, am vazut la televizor cum a fost eliberat un traficant de droguri, un tigan in fata caruia ai fi inghetat de frica numai daca te uitai la el. A fost lasat in libertate ca sa fie judecat. Eu, in schimb, reprezint un pericol social. Nu stiu ce se va intampla luna viitoare. Daca nu voi fi eliberata…-, n-a avut curaj Elena sa-si duca ideea la capat.
-Iti moare sufletul incetul cu incetul-
Ziua de 9 decembrie a gasit-o pe Elena mahnita. -Este o zi foarte trista pentru mine. E ziua mea si a doua aniversare in inchisoare. Am sperat si mai sper sa fie ultima zi de nastere petrecuta aici. Implinesc un an si doua luni de detentie. Perspectiva de a trece inca o data Craciunul si Anul Nou aici ma aduce in pragul deznadejdii. Nu vreau sa ma gandesc la acest lucru. Ma rog lui Dumnezeu sa nu ma prinda Anul Nou aici-, era singura dorinta a Elenei de ziua ei. Apropierea sarbatorilor, faptul ca nu era cu cei dragi au adus-o pe femeie la capatul puterilor. -Acum innebunesc, pur si simplu. Ma ucide faptul ca stau aici. Ma gandesc mereu la copilul meu. Se apropie examenul din vara si nu am cum sa-l ajut. Credeti-ma, a veni aici de afara inseamna a veni la moarte. Este o moarte psihica, iti moare sufletul incetul cu incetul. Trebuie sa fii un om foarte puternic sufleteste ca sa tii drumul drept, sa nu confuzi lumea de afara cu cea de aici. Eu nu am vorbit urat si nu am injurat niciodata de cand sunt eu si nici nu am s-o fac, oricat de mult as sta aici. Refugiul meu sunt cartile, ziarele, televizorul, scrisorile de acasa-, este -templul- pe care si l-a construit Elena in inchisoare.
-Vreau sa ma culc si sa nu ma mai trezesc-
Sprijinul moral ii era asigurat de prieteni si de familie. -Au ramas sustinerile morale si incurajarile prietenilor adevarati, de suflet. Cum se intampla in astfel de cazuri, prietenii cu bani au uitat ca pe sanatatea si libertatea mea au castigat bani. Copiii lor vor avea o masa imbelsugata de Craciun. Al meu nu va avea nici brad. Nu mai zic de ceea ce este in sufletul lui. Mi-a scris ca, daca pierd casa si s-ar pune problema sa fie dus in alta parte, ar prefera sa stea in canale. Ma gandeam ca voi fi si eu de sarbatori acasa, dar nu se poate. Doamne! De ce a trebuit sa ma nasc cu un astfel de ?çnoroc?ê? Uneori, as vrea sa ma culc si sa nu ma mai trezesc, desi este pacat sa-ti doresti moartea. Vreau libertate, dar, din pacate, acesta a ramas doar un vis pe care il am aici, la inchisoare-, era disperata Elena pe 15 decembrie 2001.
-La ce mi-ar folosi o solutie favorabila daca fiul meu ajunge o epava la spitalul de nebuni?-
Anul Nou si l-a petrecut in lacrimi.
-Am plans, am plans, am plans-, este tot ce a facut Elena la cumpana dintre ani. Pe 27 ianuarie, ea pare ca a renuntat si la vise. -Am speranta ca, pana pe 15 februarie, am sa ies de aici. Nu ma mai pot gandi la nimic acum. Am impresia ca toate usile mi se inchid-, era ea disperata la sfarsitul lunii ianuarie. Pe 10 februarie, Elena a depus armele. -A fost un vis frumos sa cred ca voi iesi de aici. Era vorba de o arestare preventiva, nu de o condamnare. Dar nu ma pot lupta cu Dumnezeu-, a fost momentul in care Elena a renuntat si la vise pentru a face loc resemnarii. O zi mai tarziu, ea si-a triat prioritatile. -In acest moment, pentru mine este important numai binele copilului. Nu mi-ar folosi la nimic sa ies afara chiar cu achitare daca de atat timp nu am fost langa baiat. Pentru mine nu mai conteaza daca voi avea sau nu cazier. Nu mai conteaza absolut nimic. La ce mi-ar folosi o solutie favorabila daca fiul meu ajunge o epava la spitalul de nebuni, fara nici un viitor?-, se intreba disperata mama pe 11 februarie 2002.
Sperantele si visele au murit
-Astept verdictul judecatorilor cu privire la eliberarea mea. Daca va fi favorabil, stiu ca, potrivit procedurii, in trei zile, procurorii pot sa faca recurs. Asa ca tot nu voi iesi din arest. Pentru ca sedinta judecatorilor s-a terminat tarziu, voi primi mult mai tarziu comunicarea. Daca nu va fi o solutie favorabila, asta e…-, s-a resemnat Elena pe 2 martie 2002. Ea este tot in arest preventiv, desi expertiza contabila i-a fost mai mult decat favorabila. Nu mai spera. In cutia Pandorei nu i-a mai ramas nimic.
