Home Bref Trei scaune

Trei scaune

DISTRIBUIŢI

Cand a anuntat ca urmeaza o toamna fierbinte si ca partidele vor incepe cursa inarmarilor pentru anticipate, dl Geoana nici nu banuia ca el insusi ar putea deveni tinta unei asemenea campanii. Potrivit presei, dnii Iliescu si Nastase si-au refacut relatia si pun la cale un Congres Extraordinar unde sa schimbe actuala conducere a PSD. Actiunea ar urma sa aiba loc in septembrie, adica exact cand vrea si dl Stolojan sa lanseze -platforma- pentru relansarea altui -management politic- in PNL. Primul rezultat al acestui anunt este ca dl Orban i-a dat pe cei trei kamikaze (Stoica-Musca-Stolojan) pe mana CNSAS, la reverificare, -ca sa vedem cum stau ei la capitolul moralitate-. Dupa opinia dlui Gusa (dar si a dlui Emil Constantinescu), dl Stolojan reprezinta un capitol interesant din -sistem-, care l-a utilizat in diverse misiuni -de la stanga la dreapta- ori de cate ori era nevoie. Si acum dl Stolojan semnalizeaza PNL si urmeaza sa coteasca spre PD. Dna Lavinia Sandru, cealalta membra a PIN, a pariat pe cateva salarii ca pana la sfarsitul anului dl Stolojan va deveni presedinte… PD – mai exact al partidului prezidential (zis popular) pe care presedintele Basescu l-ar coace impreuna cu liberalii amintiti. Dupa cum se vede, nici dl Boc n-are o vara linistita. Scaunele celor trei lideri ale marilor partide parlamentare – Tariceanu, Boc, Geoana – sunt zgaltaite chiar din interior. Asta nu inseamna ca pariurile vor fi castigate. Cand sunt prea multe tinte deodata, e greu sa fie nimerite toate. Ba, de cele mai multe ori, cel mai vanat dintre toti reuseste sa scape, fiindca vanatorii se incurca intre ei. Asa s-a facut ca teroristul numarul 1 din Romania, celebrul Omar Hayssam, eliberat din puscarie pe caz de boala grava, dar care apoi circula prin magazine bine mersi, a disparut de sub nasul justitiei si al politiei si nu mai e de gasit. Faptul ca un asemenea personaj monitorizat de serviciile secrete de cateva decenii a reusit sa organizeze rapirea ziaristilor in Irak, sa iasa din puscarie utilizand perfuziile si sa se faca nevazut arata ori incompetenta totala a politiei, justitiei si a SRI – ori complicitatea lor iremediabila cu marii infractori. Comisarul european Dick Marty, care ancheteaza de zor inchisorile CIA pentru teroristi, ar trebui sa scoata definitiv Romania de pe lista suspectilor. Iata dovada clara ca la noi teroristii o duc foarte bine, nu sunt in inchisori si se plimba unde vor. Hotarat lucru, tara asta stie sa-si pretuiasca tortionarii.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.