Ministerul Culturii si Cultelor (MCC) intentioneaza sa promoveze un proiect de act normativ prin care fosta Garnizoana din Oradea sa fie consolidata si transformata pana in 2008 intr-un sediu adecvat Muzeului Ţarii Crisurilor.
In acest sens, Adrian Iorgulescu, ministrul culturii si cultelor, a avut o intalnire cu autoritatile din judetul Bihor, pentru a gasi o solutie in legatura cu modalitatile de consolidare si amenajare a muzeului. Muzeul Ţarii Crisurilor a fost retrocedat in urma cu doi ani Episcopiei Romano-Catolice, anul trecut Ministerul Apararii Nationale oferind ca spatiu fosta Garnizoana Oradea pentru mutarea muzeului.
-Incercam sa gasim modalitatile cele mai potrivite pentru demararea unui concurs de arhitectura prin care noul sediu sa fie amenajat si adaptat cerintelor unui muzeu. Avem in plan si un proiect de act normativ prin care sa destinam o suma in acest sens-, a declarat Adrian Craciunescu, directorul Directiei Patrimoniu Cultural National din cadrul MCC.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane