Citeva zeci de tone de substante toxice au fost descoperite, ieri, intr-un depozit din portul Constanta. Cele peste 11 tone de substante chimice, cu termen de valabilitate expirat, au fost importate cu citiva ani in urma din Anglia si Grecia.
Substantele toxice au fost descoperite de specialisti ai Inspectoratului de Protectie a Mediului, ai Directiei Fito-Sanitare, ai Protectiei Civile, ai Directiei Vama Port, pompieri si politisti de la Serviciul Arme, Explozibili si Substante Toxice din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Constanta. Depozitul in care se aflau substantele apartine SC Dezrobirea Romned SA. Din documentele descoperite de autoritati a rezultat ca in recipienti se afla 5,5 tone de otrava de sobolani, importata in 1998 din Anglia pentru Oltchim Rimnicu Vilcea, si aproape sase tone de solventi pentru vapoare, marfa importata din Grecia.
Potrivit specialistilor, din cauza unor litigii in instanta privind, printre altele, calitatea marfii, substantele toxice nu au mai ajuns la destinatar, fiind sigilate in portul Constanta. In timp, acestea si-au pierdut valabilitatea, devenind deseuri toxice care nu pot fi considerate importuri. Conform legilor romane, deseurile toxice nu pot fi neutralizate in tara, ele urmind sa fie trimise inapoi in Anglia si respectiv Grecia.
Reprezentantul Directiei Fito-Sanitare, Margareta Stefan, a declarat ca, desi marfa expirata este depozitata sub sigiliu vamal, ea prezinta un pericol pentru mediu, fiind vorba despre substante toxice. La rindul sau, colonelul Ionel Rusu, de la Serviciul Arme, Explozibil si Substante Toxice, a afirmat ca Politia va propune returnarea deseurilor toxice si cercetarea persoanelor fizice si juridice care nu au respectat Legea Protectiei Mediului. El a precizat ca, potrivit legii, depozitarul deseurilor toxice era obligat sa raporteze lunar Inspectoratului pentru Protectia Mediului despre existenta acestora si modul de conservare, lucru pe care nu l-a facut, savirsind o infractiune. In plus, trebuia sa obtina autorizatie de mediu de la IPM.
Potrivit inspectorilor de la Protectia Mediului, firma care a depozitat deseurile toxice va fi amendata cu 150 milioane lei.
Subprefectul de Constanta, Nicolae Butoi, a declarat ca vor fi luate masuri impotriva tuturor celor care au ascuns faptul ca in port sint depozitate deseuri toxice.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane