Ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) și procurorii argeșeni au reținut trei persoane acuzate de trafic de influență pentru obținerea unor permise de conducere auto. DGA a informat că cercetările în acest caz au început săptămâna trecută, după ce instituția a fost sesizată, prin denunț, de către un cetățean de 52 de ani, cu privire la faptul că, în urma cu două luni, V.I, de 47 ani, i-a pretins lui I.C. suma de 2.500 euro pentru a interveni pe lânga un funcționar din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Argeș în scopul promovării examenului pentru obținerea permisului de conducere. V.I. a primit o primă tranșă de 400 de euro din suma solicitată, urmând ca restul să-i primească după pronovarea examenului. Noul caz survine la câteva luni de la descoperirea unei rețele de falsificatori de permise auto la Curtea de Argeș și la mai bine de patru ani de la scandalul devenit cunoscut drept „Fabrica de permise de la Pitești”, în care au fost condamnați zeci de polițiști și au fost anușate sute de permise de conducere auto.
Trafic de influență, fals și uz de fals
Ancheta a mai stabilit și că la două dosare au fost depuse acte de studii falsificate. „Denunțătorul a mai afirmat că el l-a prezentat pe I.C lui V.I. iar, pe lânga acesta, în ultimele șase luni, i-a mai prezentat încă trei persoane, în acelasi scop. Dintre acestea, doar una a obținut permis de conducere, contra sumei de 300 de euro, remisa lui V.I. Din această sumă, denunțătorul a primit, la rândul lui, 50 de euro. Totodată, a mai afirmat că, în prezent, I.C îl amenință să-i restituie 3.000 de euro, pentru că nu l-a ajutat să obțină permisul de conducere, precum și faptul că I.C a obținut, de la o persoană neidentificată până în prezent, două diplome ce atestă absolvirea a opt, respectiv 12 clase, întocmite în fals”, se arată într-un comunicat al DGA. Parchetul de pe lânga Tribunalul Argeș a întocmit dosar penal în această cauză, persoanele implicate fiind urmărite penal pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență, complicitate la trafic de influență, instigare la fals material în înscrisuri oficiale și șantaj, fiind emise autorizații de percheziții domiciliare, rezoluții de percheziții corporale și ale autovehiculelor, mandate de aducere. Activitățile au fost efectuate cu sprijinul Serviciului de Intervenție Rapidă din cadrul IPJ Argeș, pe numele celor doi – V.I. și I.C. – cât și pe numele denunțătorului, fiind emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore. Cei trei inculpați au primit din partea Tribunalului Argeș interdicția de a părăsi localitatea.
Bogdan Cristescu