Cunoscutul actor si regizor independent Florin Piersic jr se alatura si el echipei din serialul -La urgenta-, regizat de Andrei Zinca. Florin Piersic jr va fi Radu Panc, medic primar de urgenta, in varsta de 35 de ani. Medicul ideal, Radu e lider de opinie in grupul in care lucreaza, este pasionat de meseria pe care o practica, si asta se vede. E sociabil, are priza la femei, e atent cu look-ul lui, colaboreaza cu diverse reviste si face munca de voluntariat la centre sociale. Pentru Florin Piersic jr, acest rol reprezinta o trecere vizibila de la imaginea rebelului, razvratit impotriva sistemului din -Sex, drugs and rock&roll- la cea a liderului responsabil si complex, reprezentand un model in mediul sau. Personajul pe care il interpreteaza Florin Piersic jr este dintr-o bucata, este un bun profesionist, care pune suflet in ceea ce face si are mult umor, fiind apreciat de toti colegii. Danielei Nane si lui Florin Piersic jr li se vor mai alatura, in serialul difuzat din toamna la TVR 1, Claudiu Istodor (in rolul lui Max Colibaba, medic specialist de urgenta), Catalin Paraschiv (in rolul lui Lucian Staicu, medic de urgenta, rezident, -frumuselul- serialului) si prezentatoarea Jurnalului Cultural, Adriana Titieni (in rolul Oanei, specialist in relatii publice si prietena a lui Radu). -La urgenta- este un serial romanesc inedit, despre drama unei echipe de doctori de la un spital de urgenta din Bucuresti, in lupta zilnica pe care o duc cu boala, cu moartea, cu sistemul, cu accidentele care ne perturba vietile si cu propriile slabiciuni.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane