Doi bărbați din Arad, vânători înregistrați și cu permisele la zi, sunt cercetați penal de polițiști, după ce au fost prinși că trăgeau cu arme cu glonț pe un teren viran de lângă un cartier de blocuri. Cei doi bărbați trăgeau cu arme de vânătoare letale, cu glonț și prevăzute cu lunete, iar locatarii blocurilor din apropiere au sunat la 112, speriați, mai ales că pe terenul respectiv mai ies la joacă copiii, în apropiere se află și o pădure. Un echipaj de jandarmi s-a deplasat la fața locului, constatând că trăgătorii sunt vânători, Ioan S. (41 de ani) și Sorin G. (43 de ani), ambii din Arad. „Cele două persoane au efectuat trageri la ținte cu două arme de vânătoare cu glonț prevăzute cu lunetă. La controlul corporal preventiv efectuat, pe lângă cele două arme, au fost găsite și 33 de cartușe. Persoanele în cauză nu dețineau autorizație pentru transport și nici nu aveau dreptul de a efectua trageri cu armele de vânătoare în acel loc”, se arată într-un comunicat al jandarmilor. Armele, mărcile Zastava calibru 223 și C.Z. 550 calibru 300, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Cei doi sunt cercetați pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă letală, fără drept. Incidentul s-a produs pe locul unde a existat un poligon, dezafectat, însă, în urmă cu mai mulți ani.
Bogdan Cristescu