La nici cateva ore dupa ce grupurile parlamentare si-au spus oful cu privire la nerecunoasterea de catre parlament a demisiilor sefilor SRI si SIE, din randul liberalilor au rasarit voci nemultumite. De aceasta data, criticile nu au venit chiar din gura lui Theodor Stolojan, ci din cea a simpatizantului sau, senatorul Nicolae Vlad Popa, nemultumit de faptul ca liberalii au adus mingea in terenul lor si au punctat in defavoarea presedintelui Traian Basescu. Pentru aceste declaratii, Popa risca o sanctionare din partea PNL.
Cum nici de aceasta data -bisericuta Stolojan- nu putea sa ramana fara un cuvant de spus, Nicolae Vlad Popa a calificat decizia celor doua Birouri Permanente drept una neconstitutionala. -Decizia, pe care Birourile celor doua Camere a luat-o, privind demisiile directorilor serviciilor de informatii incalca grav prevederile Constitutiei Romaniei, ale legilor de organizare si functionare ale SRI si SIE, dar si ale regulamentului Senatului si ale regulamentului sedintelor comune ale Senatului si Camerei Deputatilor-, a spus Popa. Si ca sa ascunda adevaratii destinatari ai declaratiilor sale dure, liberalul a pretins ca motivul supararii sale este avantajul pe care Birourile Permanente incearca sa-l aduca opozitiei. -Este o greseala politica ca un asemenea gest nu s-a discutat si decis in partide si nici la nivelul Aliantei, ajungandu-se la o adevarata criza. Nu pot sa nu amintesc ca, de fiecare data cand conducerea PSD lauda anumite gesturi politice, inseamna ca am gresit-, a adaugat Popa, care a precizat ca nu este prima data cand parlamentul ia o decizie in favoarea PSD si PRM. Daca pesedistii au obtinut, prin nevalidarea demisiilor, mentinerea oamenilor lor la sefia SRI si SIE, reprezentantii PRM nu au avut insa prea mult castig de cauza din aceasta situatie, cu exceptia unui motiv in plus de a se da in spectacol si a acuzelor pe care i le-au adus presedintelui Basescu.
-Regii- SRI si SIE trebuie descoronati
Ca sa convinga de valabilitatea punctului sau de vedere, liberalul a venit cu cateva argumente, doar unele dintre ele tehnice, dar si cu o serie de metode pentru -a se remedia situatia-. -Amintesc ca si un rege poate abdica, fara sa fie conditionat de cineva-, a spus Popa, adaugand ca atitudinea parlamentului denota o -gandire de sorginte comunista, conform careia prim-secretarii nu puteau pleca decat atunci cand hotara partidul comunist-. Pentru ca legea fundamentala a functionarii SIE si SRI nu face nicio referire la procedura de demitere sau demisie a directorilor serviciilor de informatii, ci doar la numirea acestora de catre presedinte, Popa a gasit si metode prin care presedintele ar putea scapa foarte usor de Gheorghe Fulga si Radu Timofte. -Birourile reunite trebuie, in conformitate cu regulamentul, sa introduca pe ordinea de zi a plenului reunit cele doua documente, pentru a se lua act de acestea-, a mai spus Popa, explicand ca votul pe baza demisiilor este o ineptie. In caz contrar, Popa a amenintat ca problema va fi transata de Curtea Constitutionala, acest lucru doar daca una dintre institutiile implicate in aceasta divergenta va trimite o solicitare in acest sens.
-Judecata de apoi- se apropie
Stilul obisnuit al PNL anunta o sanctionare la adresa senatorului Nicolae Vlad Popa, care a indraznit sa critice ceea ce pentru partidul lui Tariceanu a insemnat o reusita. Dupa ce deputatii Raluca Turcan si Cristian Boureanu au fost sanctionati pentru declaratiile lor anti-Tariceanu, voci din PNL anunta o taxare a lui Popa. Astfel, este posibil ca maine, in cadrul Comitetului Executiv al PNL, sa fie luate in discutie afirmatiile senatorului si mai ales masurile care trebuie adoptate impotriva sa. Desi e cunoscut pentru declaratiile sale critice la adresa unor decizii ale PNL, la sedinta trecuta a conducerii liberale, Popa a scapat doar cu o mustrare verbala.