Home Politic Meciul politic Zgonea-Antonescu: revanșa din opoziție

Meciul politic Zgonea-Antonescu: revanșa din opoziție

DISTRIBUIŢI

Chiar dacă nu mai sunt pseudo-colegi la guvernare, Zgonea și Antonescu nu încetează să se atace reciproc. Frustrările personale nu au încetat nici după ce unul dintre ei s-a despărțit de ciolanul puterii. Cei doi continuă să repete circul din trecut și se ironizează la fiecare pas. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că opoziţia parlamentară este „mânată” de un preşedinte care nu se trezeşte, el arătând că a convocat şedinţa BP reunite la ora 12.00 special pentru ca şi Crin Antonescu să o poată urmări la televizor sau să răspundă la telefon. „Îmi pare rău că opoziţia e mânată de un preşedinte care nu se trezeşte. De aceea am şi pus şedinţa Birourilor Permanente reunite la ora 12.00, ca să fie şi domnul Antonescu prezent la televizor măcar, să asculte sau să-i răspundă domnului Scutaru la telefon sau domnului Haşotti”, a afirmat Zgonea, luni, după şedinţa Birourilor Permanente reunite. „De obicei, dacă puneam la ora 9.00, nu cred că răspundea. Domnia sa nu ştie Regulamentul, am văzut că dă comunicate de presă”, a arătat Zgonea.

El i-a transmis lui Antonescu să citească articolul 38 referitor la cvorumul de şedinţă. „Îi reamintesc domnului Antonescu că atunci când venea pe la Senat exista articolul 38 care spune că e obligatoriu cvorumul, iar şedinţele Birourilor Permanente reunite se ţin cu cvorum. (….) Din punctul nostru de vedere, respectăm procedurile regulamentare şi constituţionale. Regulamentul nu a fost încălcat”, a mai spus Zgonea. Potrivit lui Zgonea, cvorumul pentru şedinţele Birourilor Permanente reunite este obligatoriu, el arătând că aceste şedinţe nu pot fi ţinute ca nişte „şuete” între preşedintele Camerei, Antonescu şi purtătorul de cuvânt al PNL.

 

„Să vii în faţa camerelor de luat vederi şi să invoci chiulul tău ca o lipsă de responsabilitate a guvernării, mi se pare un act injust şi îl rog pe domnul Antonescu să citească foarte bine Regulamentul, măcar acum, după ce şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte, bănuiesc că atunci nu avea timp”, a mai spus Zgonea. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că decizia Birourilor Permanente reunite privind calendarul prezentării și dezbaterii moţiunii de cenzură încalcă Regulamentul, liderul liberal susținând că Victor Ponta nu are curaj să discute despre guvernare, chiar dacă are o majoritate solidă.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.