Urmare a declaratiei facute de presedintele Traian Basescu, vineri, la Washington, conform careia daca va exista o decizie internationala Romania are capacitatea de a participa cu trupe in Liban, ieri, ministrul apararii, Teodor Atanasiu, a reactionat, confirmand declaratia sefului suprem al armatei romane. -Sa vedem mai intai solicitarea si, in functie de ea, vom dimensiona si efectivele si vom face dislocarea-, a mai spus Atanasiu (foto), care a sustinut ca tara noastra are fortele militare necesare pentru a participa la misiuni de mentinere a pacii in Liban, dar numai sub mandat ONU. Motivul: intr-un asemenea context operational, ONU plateste misiunile executate de armata romana. -Sub mandat ONU suntem gata sa participam. Repet, sub mandat ONU, pentru ca ONU plateste aceste misiuni-, a insistat ministrul, care a tinut sa sublinieze ca MApN nu are resursele necesare pentru a disloca trupe suplimentare in teatrele de operatiuni. -Daca (n.r. – forta de mentinere a pacii in Liban) va fi sub alt mandat, va trebui sa gasim resurse financiare-, a spus Atanasiu, lasand totusi sa se inteleaga ca ar fi posibil intr-o oarecare masura ca MApN sa trimita in zona de conflict forte armate chiar si in afara unui mandat ONU.
-Romania nu se angajeaza inca la niciun efort (in Liban – n.red.) atata timp cat nu se stabileste structura, tipul de misiune si responsabilitatea fiecarei tari-. Aceasta a fost declaratia pe care Traian Basescu a facut-o sambata, la intoarcerea din vizita in Statele Unite. Presedintele a explicat ca -trebuie sa asteptam o decizie in privinta solutiei care va fi luata pentru Liban. Am prefera o decizie a ONU-. Basescu a precizat ca situatia conflictuala din Orientul Apropiat a fost cauzata si de faptul ca nu s-au aplicat mai multe rezolutii ONU referitoare la dezarmarea Hezbollah. Explicatiile lui Basescu vin dupa ce, aflat in SUA, presedintele declarase: -comunitatea internationala poate conta pe sprijinul Romaniei in restabilirea pacii in Liban si pentru a garanta securitatea Israelului-. Basescu a explicat ca, in timpul convorbirilor pe care le-a avut in SUA, -pozitia Romaniei a fost extrem de clara, ca recunoaste fara echivoc dreptul Israelului la securitate-. Basescu a precizat ca Romania este direct interesata de -conflictul israeliano-Hezbollah-, din cauza numarului mare de cetateni romani din Israel. -In momentul de fata se analizeaza la toate structurile, fie ca se discuta la nivelul NATO, fie ca se discuta la nivelul ONU, sau chiar pe relatii bilaterale, problematica introducerii unei structuri militare-tampon in sudul Libanului. Nici eu, nici seful Statului Major General, niciun alt membru al delegatiei nu am angajat Romania in participarea cu trupe intr-o astfel de actiune-, a declarat Traian Basescu.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane 14.03.2025, 20:46:34