Parlamentarii Partidului Umanist din Romania – social-liberal isi exprima dezamagirea fata de hotararea Biroului Permanent al Camerei Deputatilor, care a respins cererea de constituire a grupului parlamentar propriu, se arata intr-un comunicat al PUR remis ieri.
-Situatia creata necesita o redefinire a raporturilor politice atat cu PSD, cat si cu partidele din opozitie-, se mai arata in comunicat.
Parlamentarii considera ca aceasta decizie, desi motivata in temeiul Regulamentului Camerei, este eminamente politica si se bazeaza pe unele carente ale regulamentului in definirea deputatilor independenti si a statutului celor care demisioneaza din partidele in care au activat anterior.
-In aceste conditii, surprinde refuzul Biroului Permanent al Camerei Deputatilor de a supune solicitarea Partidului Umanist analizei Comisiei juridice si a plenului Camerei, prilejuri care ar fi generat dezbateri fundamentate si extrem de utile pentru imbunatatirea cadrului de reglementare a statutului si activitatii parlamentarilor, urmate de o decizie conforma sensului autentic al democratiei parlamentare-, se precizeaza in comunicat.
Situatia creata, care necesita o redefinire a raporturilor politice atat cu PSD, cat si cu partidele din opozitie, este analizata de presedintele Partidului Umanist, profesorul Dan Voiculescu, impreuna cu parlamentarii partidului, se afirma in comunicatul citat.
Pozitia oficiala a partidului va fi expusa intr-o declaratie politica in plenul Camerei Deputatilor si in cadrul unei conferinte de presa care va fi organizata la inceputul saptamanii viitoare la Palatul Parlamentului, precizeaza PUR.
Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a respins, miercuri, in unanimitate, solicitarea PUR de a-si constitui grup parlamentar propriu, a declarat secretarul Camerei, Tudor Mohora.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane