Ion Besoiu a primit sâmbătă, o stea pe Aleea Celebrităților din Capitală, în cadrul unei ceremonii la care a participat și primarul Sorin Oprescu, acesta înmânându-i lui Besoiu Placheta Orașului București.
Ion Besoiu a fost informator al Securității deși justiția a decis irevocabil, conform legii, că acesta nu a colaborat cu securitatea ca poliție politică, neavând angajament. Este binecunoscut faptul că niciun turnător dovedit sau nedovedit de ÎCCJ nu a pățit nimic. Dar să faci erou și să-i înscrii numele în asfaltul orașului unui informator cu nume de cod, nu putea să realizeze decât puiul de securist, Sorin Oprescu. Chiar dacă ÎCCJ a decretat că în conformitate cu definiția din legislație Besoiu nu a fost colaborator, rapoartele întocmite de ofițerii de securitate în urma discuțiilor cu el rămân ca niște delațiuni oribile care le-au făcut mari probleme celor pe care Besoiu îi turna.
În 1980, Direcţia a III-a a Securităţii a reuşit să obţină aprobarea organelor de partid ca maestrul Besoiu să fie folosit pentru „elucidarea interesului manifestat de diplomaţi faţă de acesta”, deși era membru de partid. În dosarul de reţea ce se găseşte în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), Ion Besoiu apare ca informator cu numele de cod „Bogdan”.
În arhivă există mai multe rapoarte ale ofiţerilor, bazate pe discuţiile avute cu Besoiu, precum şi bonurile care atestă că Securitatea i-ar fi oferit cadouri.
Ideea Securităţii de a-l recruta pe actor s-a născut în 1980, după ce în 1979 trupa de la „Bulandra” repurtase un mare succes în turneul său din Statele Unite.
„La întoarcerea în ţară, Amabasada Americană, prin diplomaţii de la secţia culturală, a început să acorde o atenţie deosebită membrilor trupei, invitându-i la diverse acţiuni şi recepţii oficiale, în special când s-au aflat în ţară oameni de teatru sau de cultură din SUA. Personal, Ion Besoiu a participat la circa zece recepţii. La recepţia dată de ambasador s-a dovedit extrem de amabil şi binevoitor”, îl „introducea” maiorul Alexandru Militaru superiorilor săi, prin intermediul unui raport din 23 august 1980. Mai nota atunci că, „referindu-se la contactele cu americanii, Besoiu s-a oferit şi mi-a dat telefonul de la domiciliu pentru a-l suna ori de câte ori este nevoie pentru a da relaţiile necesare. Menţionez că pe parcursul discuţiei a avut o atitudine corespunzătoare, abordând probleme cu maturitate şi seriozitate”.
Potrivit documentelor de la CNSAS, ofiţerii îşi culegeau informaţiile de la sursa „Bogdan”, cum îl botezaseră pe actor, în cadrul unor discuţii, apoi le transcriau în rapoarte. Era o tactică folosită în mod obişnuit în cazul personalităţilor, cărora nu le cereau să scrie note.
În 1981, după o recepţie la Amabasada SUA, Besoiu a atenţionat securiştii că funcţionarul I.I. „intenţionează să rămână în străinătate pentru a face regie de film. (…) Reiese în mod clar intenţia acestuia de a pleca cu orice preţ în exterior şi a rămâne definitiv în SUA”.
Pentru turnătoriile sale, actorul ar fi fost recompensat cu diverse cadouri de securişti, dosarul său conţinând diverse bonuri pe care securiştii le-au decontat în acest sens în preajma Sărbătorilor de iarnă sau a zilei sale de naştere, în total 1.531 lei.
„Poate mergeau şi-şi luau ei o sticlă de whisky. Eu nu am primit niciodată cadouri de la securişti. E ridicol, eu aveam un salariu de 6.000 de lei. Veneau la mine în calitatea mea de director şi uneori îi şi ţineam la uşă, până îmi terminam treaba. Mă întrebau, într-adevăr, despre ce s-a discutat la aceste recepţii, dar nu le-am dat niciodată vreo notă şi nu am semnat niciun angajament”, a recunoscut parțial actorul.
Potrivit notei de constatare trimisă de CNSAS la Curtea de Apel, în 1988, Securitatea a obţinut o nouă aprobare de a fi folosit ca informator, având acordul său bazat pe „convingere patriotică”.
Actorul Ion Caramitru ştie de câţiva ani faptul că Ion Besoiu a divulgat Securităţii intenţia sa de a pleca şi de a rămâne în Statele Unite ale Americii
Unul dintre numele care apar cel mai des în informările sursei „Bogdan” către Securitate este Ion Caramitru, care la începutul anilor ’80 era angajat al Teatrului „Bulandra”, condus de Besoiu. Pe 7 ianuarie 1980, maiorul Militaru relata, în urma unei discuţii cu acesta din urmă: „S-a discutat din nou posibilitatea plecării în SUA cu o bursă dată de americani actorului Ion Caramitru. Fără excepţie, se apreciază că acesta nu se va înapoia în ţară”.
Caramitru spune că a realizat în urmă cu doi ani, când şi-a citit dosarul de la CNSAS, că pe baza acestei note a ratat bursa la Yale, în 1980. „În 1979 fusesem în turneu în Connecticut, în orăşelul unde este celebra Yale. Aveau acolo o secţie de teatru studenţesc, iar eu, care eram deja asistent la Bucureşti, am făcut o demonstraţie cu studenţii, care s-a bucurat de succes. Ulterior, am primit prin intermediul Institutului Internaţional de Teatru o bursă acolo, dar de care nu am putut beneficia”, spune Caramitru. „Am încercat să merg peste tot în audienţă, chiar şi la Suzana Gâdea am ajuns. Nu mi s-a dat însă paşaport”, îşi aminteşte cu revoltă actorul.
Ca urmare, la sfârşitul stagiunii, în Adunarea Generală de la „Bulandra” acesta şi-a dat demisia în semn de protest. „Mi-am luat soţia şi copiii şi am plecat la mare. După patru zile am fost sunat că mi-au dat paşaportul. Am plecat pentru că îmi dădeam seama că s-ar putea să nu mai am ocazia, însă bursa o pierdusem, căci ajunsesem cu câteva luni mai târziu. În compensaţie, mi-au organizat o vizită pe la teatrele de vară”, mai relatează Caramitru, concluzionând despre informaţiile date de Besoiu: „M-a costat foarte mult şi a fost un lucru foarte grav”.
După 1980, Caramitru nu a mai putut pleca din ţară, căci turneele în exterior au fost interzise. El şi familia sa a rămas însă în atenţia Securităţii prin „Bogdan”, care a descris, în 1983, viaţa Elenei Caramitru Portier, sora actorului, stabilită în Elveţia, după ce aceasta se întorsese pentru o vizită în România. Aceasta lucrase înainte de emigrare ca organizator de spectacole tot la Teatrul „Bulandra”. „Fratele său a venit la sursă şi i-a spus că ar vrea să depună cerere pentru a fi primit în rândurile partidului, dar se temea că ar putea întâmpina dificultăţi din cauza surorii sale”, mai nota ofiţerul.
„Nu o cunoşteam foarte bine pe sora lui Caramitru, deci e absurd că aş fi dat informaţii despre ea”, spune Besoiu. Caramitru îl contrazice însă: „Ba sigur că o ştia, că lucrase în teatru. Ideea că aş fi vrut să intru în partid e falsă. Dimpotrivă, am refuzat şi când mi-a propus Toma Caragiu, şi mai târziu”, spune acesta.
Iar acum Ion Besoiu a fost premiat pentru „întreaga sa activitate”. Nu vă e rușine, nesimțiților?
