Un incendiu a izbucnit ieri la o fabrică de lumânări din Pitești, după ce angajații au lăsat nesupravegheat un cazan de topit ceara, fără să fie înregistrate victime. Potrivit martorilor, flăcările înalte de aproape zece metri au distrus o parte din acoperișul și din pereții atelierului de producție al fabricii. „La fața locului s-a acționat imediat cu două autospeciale, iar focul a fost stins cu rapiditate, intervenția a durat aproximativ 30 de minute. Au fost distruși 50 metri pătrați din acoperișul care are 500 de metri pătrați în totalitate și un perete lateral pe o distanță de 30 de metri și au fost degradate tâmplăria termopan și geamurile. De asemenea, focul a distrus 200 de kilograme de deșeuri, probabil ceară de la lumânări”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeș, Mădălina Epure.
Bogdan Cristescu