Home Social Sanitarii au renuntat la proteste

Sanitarii au renuntat la proteste

DISTRIBUIŢI

Personalul sanitar va primi cel de-al 13-lea salariu aferent anului trecut, urmand sa beneficieze si de tichete de masa si sa nu mai fie supus disponibilizarilor, se arata in protocolul incheiat, vineri, de Federatia Sanitas cu Ministerul Sanatatii si Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate. La negocierile cu reprezentantii Guvernului si cu cei ai Casei, sindicatele au mai obtinut garantii privind achitarea la timp a salariilor si plata la zi a sporurilor cuvenite personalului medical, conform contractului colectiv de munca.

Prima transa din cel de-al 13-lea salariu aferent anului trecut va fi acordata, incepand din aprilie, personalului din unitatile medicale unde nu au fost achitate aceste drepturi. In schimbul acestor garantii, sanitarii au decis sa renunte la proteste, insa au anuntat ca vor urmari cum se respecta hotararile in teritoriu.

Federatia Sanitas a organizat, saptamana trecuta, primele actiuni de protest fata de tergiversarea problemei finantarii adecvate a spitalelor. Personalul mai multor unitati medicale din Bucuresti si din tara a protestat reclamand situatia dificila din sistemul sanitar. La Iasi, cateva mii de cadre medii au intrerupt lucrul timp de ora, iar la Timisoara asistenta medicala a fost asigurata doar in proportie de o treime in 17 unitati sanitare.

Cu doua saptamani in urma, Marius Petcu, liderul Sanitas anunta ca federatia va organiza ample actiuni de protest incepand din 7 aprilie – Ziua Mondiala a Sanatatii -, daca -negocierile cu autoritatile sanitare patronate de premierul Adrian Nastase nu vor aduce mai multi bani in sistemul sanitar-. El preciza ca a ales Ziua Mondiala a Sanatatii ca data pentru inceperea actiunilor. Petcu declara ca, in 2001, Sanatatea a avut alocate 21.000 miliarde de lei, iar in 2002 i-au fost promise 27.000 miliarde de lei, din care 6.000 reprezinta datoriile acumulate si care trebuie platite. -In cazul in care la suma ramasa se adauga coeficientul de inflatie, se poate vedea ca banii alocati sanatatii, in 2002, sunt mai putini decat cei din 2001-, aprecia Marius Petcu.

Si Federatia Nationala a Sindicatelor TESA din Unitatile Sanitare si Balneare a suspendat actiunile de protest, pana pe data de 15 mai, ca urmare a deciziei Guvernului de a se implica in rezolvarea situatiei de criza din sistemul sanitar. Membrii Federatiei asteapta ca Ministerul Sanatatii si Familiei sa se angajeze in inlaturarea inechitatilor salariale dintre personalul TESA si cel medical si majorarea salariilor cu 22%, conform unei promisiuni pe care o au din partea presedintelui Comisisiei pentru sanatate si familie din Camera Deputatilor, Mircea Ifrim.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.