Angela Toncescu, noul presedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), a semnat un ordin privind modificarea si completarea Ordinului 3.116/2005 pentru punerea in aplicare a Normelor privind aplicarea legii in domeniul asigurarilor obligatorii de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule si autorizarea asiguratorilor pentru practicarea asigurarii obligatorii de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, noul act normativ fiind publicat la 28 iulie in -Monitorul Oficial- 654. Avand in vedere numarul mare al posesorilor de autovehicule, consideram necesara prezentarea noilor modificari, unele deosebit de importante, aliniate la legislatia europeana.
Limita minima de despagubire – 50 de euro
Potrivit primului aliniat al art. 1 din noul act normativ, fiecare document de asigurare obligatorie RCA incheiat cu un asigurator RCA, in schimbul unei prime unice platite de asigurat, garanteaza despagubirea prejudiciilor provocate prin accidente de autovehicule produse in limitele teritoriale de acoperire, in conformitate cu prevederile prezentelor norme sau cu dispozitiile legislatiei privind asigurarea obligatorie RCA in vigoare la data accidentului in statul in care acesta s-a produs. O modificare importanta se refera la dreptul persoanelor fizice si juridice, care au in proprietate parcuri auto formate din cel putin 10 autovehicule inmatriculate sau supuse inmatricularii in Romania, de a negocia cu asiguratorii RCA plata primelor de asigurare anuale in maximum 12 fractiuni. Nefiind precizat un interval minim, de regula cele 12 fractiuni lunare pot fi considerate lunile anului. Pentru cei care detin maximum 10 autovehicule, inclusiv tramvaie, se prevede incheierea obligatorie a asigurarii de tip RCA, prima de asigurare putand fi platita, fie pentru intregul an de subscriere, fie fractionat, pentru perioade de cate 6 luni. Documentele RCA vor putea fi emise doar pentru perioada corespunzatoare pentru care s-a platit prima de asigurare, dar limita minima de despagubire nu poate fi mai mica de 50 euro ori echivalentul in lei la cursul de schimb al pietei valutare, comunicat de catre BNR la data producerii accidentului.
Potrivit legii, fiecare asigurator va avea alocata o serie unica pentru politele de asigurare. In cazul asiguratorilor care la data intrarii in vigoare a noului act normativ practicau asigurarile RCA, seriile politelor de asigurare vor ramane daca, la cererea acestora, nu vor solicita altele, care nu vor putea fi alocate decat prin tragere la sorti. Daca un asigurator doreste sa intre pe aceasta piata pentru prima data, atunci i se vor repartiza serii pentru politele de asigurare prin tragere la sorti in termen de 5 zile lucratoare de la depunerea documentatiei de autorizare.
Noul ordin prevede ca o persoana pagubita este indreptatita pentru o perioada de 7 ani dupa expirarea politei de asigurare sa obtina din partea administratorului bazei de date CEDAM o serie de informatii despre denumirea si sediul asiguratorului RCA, numarul documentului de asigurare RCA sau despre denumirea si sediul reprezentantului de despagubiri in statul de resedinta al persoanei care i-a produs pagube.
Deosebit de interesant e faptul ca Anexa 7 la noile norme prevede inlocuirea sintagmei -asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule- cu -asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule-.
Sanctiuni drastice
Noua conducere s-a remarcat si prin vointa de a impune respectarea profesionalismului si prudentei in desfasurarea activitatii de intocmire a politelor de asigurare RCA, precizate generic la articolul 20, alin. 1 lit. a, din Legea nr. 32/2000, conform caruia societatile de asigurare trebuie sa isi organizeze si sa isi desfasoare activitatea cu prudenta si profesionalism, profesionalismul implicand obligativitatea ca o astfel de indeletnicire sa se desfasoare doar in sedii corespunzator amenajate.
Controalele CSA din ultimul timp au scos in evidenta ca unele companii nu respecta, nu doar aceasta prevedere, dar si altele, precum eliberarea, odata cu polita RCA, a vignetei pe care trebuie sa fie precizate luna si anul cand expira asigurarea RCA, astfel ca pentru diverse abateri au fost sanctionate mai multe companii, printre care se numara ASIBAN, ARDAF si OMNIASIG.