Home Bref Oximoron

Oximoron

DISTRIBUIŢI

Așa cum era de prevăzut, grecii au spus „nu” (61%) la referendumul privind condițiile puse de creditori pentru a continua împrumutarea Atenei. Dacă votau „da” era și mai previzibil – în plus scăpau de premierul Tsipras și de ministrul său de finanțe Varoufakis care-i compara pe creditori cu teroriștii. Așa e, când îți dă cineva zeci și sute de miliarde de euro, tu îi risipești cu bună credință, apoi îi ceri alți bani iar el îți cere banii înapoi și pune condiții (fă și tu, ceva Grecia!) pentru alt împrumut, evident că e terorist. Așa fac toți teroriștii. Și te lasă să te decapitezi singur. În folclorul românesc practica teroristă a împrumutului e veche: când îți dă, îți fată văcuța, când ți-i ia îți moare vițelul. Imediat după rezultat, Varoufakis a anunțat că vrea „urgent” o negociere cu creditorii pentru un acord în 48 de ore. Ia te uită! Negocia cu teroriștii! Curat murdar. Un oximoron clasic (cică oxi adică nu înseamnă „da” Europei) care l-a răpus pe Varoufakis: acesta a demisionat în urma toxicității acumulate. Ca să fie siguri că, având de ales între nu (oxi) și da (nai), grecii se vor năpusti spre oxi ca spre oxigen, întrebarea a fost formulată în stil socialist-populist: vreți austeritate? Oxi, oxi, au strigat grecii. Cum să vrea austeritate? Mai bine faliment! Cam la fel gândesc și inoxidabilii noștri. Când aude de austeritate, Ponta ia foc iar Tăriceanu spumegă. Mai bine consumăm, risipim, mărim lefurile, câștigăm alegerile și vedem ce-o mai fi. Che sera, sera. Așa că în noua lege a salarizării, constatând că lefurile unor subordonați la stat sunt mai mari decât ale superiorilor, Rovana Plumb a anunțat că le mărește și pe cele de sus astfel ca înalții demnitari să ajungă la 5000 de euro lunar. Și din ce plătim peste câțiva ani și pensiile speciale și lefurile mărite, măi Oxi? Dar cum zvonurile despre întoarcerea lui Ponta sunt tot mai alarmante (Ghiță se teme că-l iau mascații de la aeroport), la nunta lui Zgonea oaspeții au făcut planuri din cuțite și pahare: ce-ar fi să facă PSD un miting mare, dar mare de tot, de susținere a lui Ponta? Să vadă justiția că partidul, Rovana, România îl iubesc pe Ponta. Să-i spună justiției „oxi” în față! Așa cum Ponta însuși făcea miting la Pitești pentru penalul Nicolescu și se răstea la procurori. Niște teroriști, cum le zice Tăriceanu. Deocamdată ostatic la turci, Ponta însuși i-a considerat pe cei care au obiecții la relaxarea excesivă din noul Cod Fiscal drept „adversari ai independenței economice a României”. Care independență, când mai toată economia e înstrăinată? Să ne relaxăm, așadar, cât mai avem timp. Între oxi și nai, românii preferă un cântec la nai: foaie verde de dai, n-ai, ia mai fură și-ai să ai.

 

 

 

 

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.