Premierul Emil Boc a anunțat, ieri, că va cere conducerii PSD o comisie de anchetă privind cheltuirea unei sume gigantice de bani – 3,5 miliarde de euro – de către Guvernul PNL, în ultima parte a anului 2008. „Vom propune în ședința Coaliției constituirea unei comisii care să cerceteze cum a cheltuit guvernul liberal 3,5 miliarde de euro din Fondul de Dezvoltare, iar PSD trebuie să stabilească: ori este la putere cu PD-L, ori în opoziție cu PNL“, a spus Boc în timpul vizitei pe șantierul Autostrăzii Transilvania.
Comisia de anchetă ar urma să stabilească modul în care Guvernul PNL a cheltuit bani din Fondul Național de Dezvoltare, destinați investițiilor. Declarațiile lui Boc au fost făcute în contextul în care, pe șantier, jurnaliștii l-au întrebat cåți bani va aloca Guvernul în acest an, concret, pentru continuarea lucrărilor pe tronsonul Borș-Suplacu de Barcău al Autostrăzii. „Bine era dacă liberalii cheltuiau pentru investiții banii și nu pentru plasme și televizoare“, a menționat Emil Boc. Radu Berceanu a spus că, pånă la jumătatea anului, nu s-a lucrat pe acest tronson din două motive. „Nu lucrăm pånă la jumătatea anului aici pentru că au fost probleme legate de celălalt tronson, pe care am vrut să îl finalizăm, și pentru că au fost probleme de finanțare“, a afirmat Berceanu.
Premierul Emil Boc și ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, au vizitat, joi, șoseaua de centură a municipiului Oradea, pentru a vedea stadiul lucrărilor, iar apoi au mers la Suplacu de Barcău, unde au făcut vizită pe sectorul 3C al Autostrăzii Transilvania.
Cuplul Alina Gorghiu-Robert Negoiță, în fruntea Comisiei de anchetă
Banii pentru investiții majore s-au evaporat, iar gaura lăsată în buget de guvernul anterior – de ordinul miliardelor de euro – nu este încă subiect jurnalistic sau de anchetă parlamentară, deși comparativ, scandalul Ridzi ar fi ca o joacă de copii pe långă ce ar ieși în urma unei investigații serioase pe tema sumelor uriașe „vaporizate“ de echipa Tăriceanu-UDMR. Redacția „Curentul“ o propune tot pe Alina Gorghiu în fruntea unei eventuale astfel de Comisii parlamentare de anchetă, desigur secondată de galacticul Robert Negoiță. Micuța tecuceancă este plină de nervi zilele acestea, deoarece o dentistă neglijentă i-a distrus dantura, ceea ce îi va reduce substanțial performanțele discursului oral. Negoiță ar putea suplini acest neajuns, deoarece el vorbește foarte bine, la fel de bine ca atunci cånd tace – iar Alina Gorghiu, după ce își va reveni din trauma stomatologică, ar fi numai bună să continue să facă ceea ce a dovedit că se pricepe cel mai bine.
„Românii plătesc astăzi efectele proastei guvernări PNL-UDMR“
Și președintele României, Traian Băsescu, a reiterat tema cheltuirii abuzive ale miliardelor de euro de către guvernarea anterioară, temă la care s-a mai referit în martie, în fața Parlamentului, când a criticat risipirea, în 2008, înaintea campaniei electorale, a peste trei miliarde de euro din Fondul Național de Dezvoltare, adăugând că cetățenii români plătesc, în prezent, efectele unei „proaste guvernări“.
Traian Băsescu a declarat, ieri, că este surprinzător că în contextul în care Parlamentul anchetează, în ultimul timp, multe cazuri, nu anchetează și risipirea, la finalul guvernării Tăriceanu, a peste 3 miliarde de euro din Fondul Național de Dezvoltare rezultat din privatizarea BCR și al unei distribuții de electricitate.
Obsesia pentru sume mici
El s-a declarat surprins că o serie de alte cazuri rămân neanchetate. „Este surprinzător că aceste cazuri trebuie anchetate, dar oare de ce nu se anchetează cum s-au risipit în ultimele trei luni de guvernare 3,2 miliarde de euro. Probabil nu-i interesează cifrele mari… Sau costurile la prelungirea pistei la aeroportul Băneasa…. Cred că și aceste lucruri ar putea face obiectul unei anchete parlamentare pentru că sunt sume uriașe în joc“, a spus președintele, adăugând că bugetul ar fi stat altfel dacă acești bani ar fi fost dați în alt mod și nu fără forme legale, cel puțin la început.
„Se pare că ne-am obișnuit ca sumele mari să nu ne mai intereseze. Eu cred că toate trebuie anchetate, și suspiciunile care există acum, și cele peste care s-a trecut cu multă bunăvoință cu vederea, deși vă pot spune că la formarea alianței era o mare discuție PSD-PD-L ce s-a făcut cu cele 3 miliarde de euro din Fondul Național de Dezvoltare, bani rezultați din vânzarea BCR și a fondului de distribuție Banat, mi se pare“, a mai spus președintele.
Discuția PSD-PD-L se pare că s-a proptit în gard și din motivul simplu – nedus la capăt de observațiile președintelui – că
în realitate principalul suporter al guvernării PNL-UDMR a fost gruparea PSD-ului, legată intim – via Patriciu – de Tăriceanu, efebul ciorapilor Adesgo și al fetelor de la Apaca. Ipocrit, Patriciu se referea recent, într-unul din editorialele sale de ziarist la propria-i publicație, la nevoia „distrugerii sistemului clientelar“, la „sistemul transparent de licitații“ și mai ales la „parteneriatul public-privat“, afirmând în același context că avem mulți „regi“ ai asfaltului și de aceea turnăm puțin asfalt. Superbă întoarcere din condei, dacă avem în vedere că tocmai Patriciu este beneficiarul unui astfel de contract, semnat de fostul său angajat, Ludovic Orban, care l-a transformat pe termen lung în împăratul asfaltului…
Viziunea sa întărește probabil ideea parteneriatului public-privat, cu condiția, desigur, ca „privatul“ să fie el, Patriciu.