Lupta dintre israelieni si palestinieni isi are radacinile in neintelegerile cu privire la pamantul care se intinde intre malurile de est ale Mediteranei si raul Iordanului. Pentru palestinieni, ultimii 100 de ani au adus cu ei colonizare, expulzare si ocupatie militara, urmate de lupta pentru autodeterminare si coexistenta cu natiunea pe care acestia o considera responsabila pentru suferinta si pierderile lor. Pentru israelieni, reintoarcerea pe pamantul stramosilor dupa secole de persecutii nu le-a adus pace sau securitate.
1897 – primul congres sionist a fost organizat in Elvetia, pentru a discuta ideile ilustrate in lucrarea lui Theodor Herzl -Statul evreiesc-, scrisa in 1896.
1917 – ministrul britanic de externe, Arthur Balfour, a angajat Marea Britanie pe calea luptei pentru -stabilirea, in Palestina, a unei patrii pentru poporul evreu- intr-o scrisoare adresata liderului sionist Lord Rothschild. Textul a devenit cunoscut sub numele de Declaratia Balfour.
1947 – Marea Britanie, care a condus Palestina din 1920, a pasat responsabilitatea pentru rezolvarea conflictului arabo-israelian catre Natiunile Unite, in 1947. ONU a infiintat o comisie speciala care a recomandat impartirea teritoriului in doua state separate. Reprezentantii palestinieni au refuzat propunerea, astfel ca planul nu a fost niciodata implementat.
1948 – statul Israel, primul stat evreu in aproape 2.000 de ani, a fost proclamat la 14 mai 1948, in Tel-Aviv. Declaratia a devenit efectiva ziua urmatoare, cand trupele britanice s-au retras. Palestinienii isi amintesc de 15 mai drept Al-Nakba sau Ziua Catastrofei. La o zi dupa ce statul Israel a fost declarat, cinci armate arabe din Iordania, Egipt, Liban, Siria si Irak au invadat Israelul, dar atacul lor a fost respins. Armistitiile incheiate au stabilit granitele Israelului la frontiera care delimita inainte Palestina sub conducere britanica. Egiptul a pastrat Fasia Gaza, iar Iordania a anexat zona din jurul Ierusalimului. Aceste teritorii constituiau aproximativ 25% din zona detinuta de Palestina sub mandat britanic.
1964 – in ianuarie 1964, guvernele arabe – dorind sa creeze o organizatie palestiniana care sa ramana sub controlul lor – au votat pentru infiintarea unui organism numit Organizatia pentru Eliberarea Palestinei (PLO). Arafat a preluat conducerea PLO in 1969. Organizatia sa, Fatah (fondata in secret cu cinci ani mai devreme), castiga in notorietate pentru operatiunile sale impotriva Israelului.
1967 – tensiunile dintre Israel si vecinii sai arabi au culminat cu sase zile de ostilitati, incepand cu 5 iunie 1967, razboi care a schimbat fata Orientului Mijlociu. Israelul a luat Gaza si Sinai de la Egipt si Inaltimile Golan de la Siria. A impins fortele iordaniene afara din Cisiordania si Ierusalimul de Est. Teritoriile castigate au dublat zona controlata de Israel.
1973 – Egiptul si Siria au lansat o ofensiva majora impotriva Israelului, in ziua de Yom Kippur. Razboiul este cunoscut si sub numele de Razboiul de Ramadan. Israelul iese invingator, insa devine mai dependent de SUA pentru sprijin militar, diplomatic si economic.
1979 – presedintele egiptean Anwar Sadat a uimit intreaga lume prin calatoria pe care a facut-o in Israel, la 19 noiembrie 1977. Sadat a devenit primul lider arab care a recunoscut Israelul. Se semneaza acordurile de la Camp David: Israelul returneaza Peninsula Sinai.
1982 – Israelul invadeaza Libanul. Operatiunea -Pace pentru Galileea- avea drept scop anihilarea gherilei palestiniene de la granita de nord a Israelului. Ariel Sharon demisioneaza din postul de ministru al apararii, acuzat de masacrul de la Sabra si Shatila.
1987 – o revolta in masa – Intifada – impotriva ocupatiei israeliene a inceput in Gaza si s-a extins rapid in Cisiordania. Protestele constau in nesupunere civila, greve generale, boicotari ale produselor israeliene, graffiti si baricade si demonstratii adesea violente.
1991 – summit-ul international de la Madrid – vechilor dusmani li s-au oferit 45 de minute pentru a-si sustine pozitia. Asa au facut palestinienii, premierul israelian Yitzhak Shamir si ministrul de externe sirian, Farouq al-Shara.
1993 – alegerea unui Guvern de stanga in iunie 1992, condus de Yitzhak Rabin, a dus la o perioada de negocieri de pace intense intre arabi si israelieni.
1994 – Israelul si Organizatia pentru Eliberarea Palestinei au ajuns la un acord care prevedea retragerea militara a Israelului din cele mai multe teritorii din Fasia Gaza si din localitatea Jericho din Cisiordania.
1995 – in urma negocierilor de pace, la 24 septembrie, se semneaza acordul Oslo II la Taba, in Egipt. Acordul diviza Cisiordania in trei zone:
– Zona A – 7% din teritoriu (cele mai importante orase palestiniene, inclusiv Hebron si Ierusalimul de Est) – sub control palestinian;
– Zona B – 21% din teritoriu sub control comun israeliano-palestinian;
– Zona C – in mainile Israelului.
Yitzhak Rabin este asasinat. Shimon Peres devine premier.
1996-2000 – perioada marcata de atentate sinucigase si de o campanie de bombardamente de trei saptamani a Israelului impotriva Libanului.
2000 – a doua Intifada incepe dupa ce Ariel Sharon, liderul Likud care i-a succedat lui Benyamin Netanyanhu, a vizitat complexul Muntele Templului din Ierusalim, la 28 septembrie.
2001 – Barak demisioneaza din functia de premier la 10 decembrie 2000. La alegerile din 6 februarie 2001, Ariel Sharon este ales premier.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane