Home Actualitate Celula „Corneliu Coposu” din Fortul 13 Jilava va fi inaugurată vineri, la...

Celula „Corneliu Coposu” din Fortul 13 Jilava va fi inaugurată vineri, la centenarul nașterii „Seniorului”

DISTRIBUIŢI

 

Celula „Corneliu Coposu” de la Fortul 13 Jilava va fi inaugurată vineri, în cadrul seriei de manifestări care marchează 100 de ani de la nașterea „Seniorului”, anunță Fundația Română pentru Democrație (FRD). Inaugurarea va avea loc la ora 12,00. Acest spațiu este inclus în circuitul „Memorialul Fortul 13 Jilava”, proiect inițiat de FRD în 2012 și inaugurat public în 31 august 2013, cu ocazia beatificării monseniorului Vladimir Ghika, preot martir decedat în închisoarea Jilava. Ceremoniile care marchează împlinirea unui secol de la nașterea lui Corneliu Coposu sunt organizate de către FRD împreună cu Fundația „Corneliu Coposu”. Astfel, marți, la ora 12,00, va avea loc ceremonia depunerii de coroane de flori la bustul lui Corneliu Coposu de lângă Biserica Kretzulescu din Calea Victoriei nr. 45, realizat de sculptorul Mihai Buculei. Apoi, la ora 13,00 va avea loc depunerea de coroane de flori la bustul lui Corneliu Coposu, realizat de artiștii Iliescu și Bolborea, din fața fostului sediu al Convenției Democrate din România din strada Batiștei nr. 24. Miercuri, între orele 10,00 și 14,00, publicul este invitat să viziteze expoziția de documente și fotografii „Corneliu Coposu. Un om al istoriei”, realizată de FRD în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. În holul Ateneului Român va avea loc expoziția filatelică „Corneliu Coposu” realizată de Romfilatelia. Intrarea este liberă.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.