Home Social Scrisoarea medicală, obligatorie din 1 iunie

Scrisoarea medicală, obligatorie din 1 iunie

DISTRIBUIŢI

 

Medicii din spitale și policlinici vor da pacienților, la externare, scrisoare medicală pentru doctorul de familie, și nu „fițuici scrise de mână”, iar cei din privat pot redacta astfel de acte dacă au contract cu o casă de asigurări de sănătate, a spus vicepreședintele CMR, Constantin Cârstea.

 

„De la 1 iunie, vom afișa în cabinete obligativitatea scrisorii medicale după externarea din spital sau după finalizarea investigațiilor din ambulatoriu. De asemenea, vom face precizarea că scrisoarea medicală eliberată de medicul din privat care nu este în relație contractuală cu o casă de asigurări de sănătate nu este valabilă. Medicul de familie va colabora cu medicii de specialitate. Să nu plimbăm pacienții între spital și cabinet pentru că domnul profesor le-a dat o fițuică scrisă de mână, în loc de scrisoare medicală. Pentru că se vor supăra și vor spune cum noi, medicii de familie, să nu luăm în considerare fițuica domnului profesor”, a spus vicepreședintele CMR, Constantin Cârstea, luni, la conferința Mediafax organizată la inițiativa Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF).

 

Tot CMR se gândește să ceară o perioadă de grație de șase luni pentru implementarea scrisorii medicale, timp în care cei care au rămas cu vechile obiceiuri „ale petecului de hârtie” să nu fie sancționați.

 

„Doctorii din privat să afle că nu pot elibera scrisori către medicul de familie, dacă nu au contract cu CNAS, iar scrisoarea și rețeta nu vor fi validate dacă nu a fost bifată rubrica scrisoare medicală și rețetă”, a mai spus vicepreședintele CMR.

 

Cârstea a vorbit totodată despre modul în care ar putea fi făcută riscograma.

 

„Să poți să faci o riscogramă trebuie să ai niște criterii de încadrare într-o categorie terapeutică Aceasta se obține prin examen clinic completat cu examen de laborator. Pentru examenul clinic, pot să fie elaborate niște criterii care, automat, să fie bifate când au fost identificate, iar dacă există o suspiciune despre o altă afecțiune, completezi cu investigații de laborator, ca să lămurești suspiciunea respectivă. După examenele clinice, poate fi o baterie de teste de laborator, importante pentru fiecare grup de afecțiuni. Este foarte important să știm cât își poate permite, ce își poate permite statul. Riscograma trebuie să conțină o încadrare într-o categorie de boală”, a adăugat Constantin Cârstea.

 

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.