Henry Kissinger nu ezita să spună, cu câtva timp în urmă, că nu ar risca să facă previziuni despre cum vor merge mai departe lucrurile cu Ucraina. Iar redutabilul antropolog francez Olivier Todd, de obicei foarte prompt şi tranşant în aprecieri, mărturisea, şi el, cu aceeaşi sinceritate dezarmantă, că evoluţiile din jurul crizei ucrainene l-au luat cam pe nepregătite. Noroc cu cohortele de analişti competenţi şi atotştiutori care ne explică dezinvolt, în toate limbile pământului, ce şi cum. Şi totuşi, în această cohortă, se disting şi voci care se cuvin a fi ascultate.
Scriitorul Andrei Kurkov, tradus în 35 de limbi între care şi română, este “kievean cu inima şi sufletul, rus prin cultură şi limba, fost gardian de închisoare şi autor de cărţi pentru copii, apoi preşedinte al Uniunii scriitorilor ucraineni”, cum îl prezintă un ziarist francez de la revista “Marianne”. Iar el însuşi se declară “victima unui cocteil, un cocteil mixat de Stalin chiar înainte de a mă fi născut. O băutură de nebăut, dar pe care URSS a înghiţit-o fără să se strâmbe”. Dacă acest cocteil este Ucraina de azi sau altceva, scriitorul nu ne spune.
Oricum, şi el se arată descumpănit de marea încurcătură geostrategica creată la scară mondială în fosta republică unionala sovietică. “M-am înşelat mereu în ce priveşte direcţia în care o vor lua lucrurile. N-am crezut că revoluţia Maidanului va reuşi. N-am prevăzut războiul de ocupaţie din Crimeea. În fiecare fază, credeam că gata, se încheie totul, dar reîncepea mereu”. Şi nici ce va urma nu se ştie. Ce poate face totuşi scriitorul este să se autodefinească, iar prin aceasta să dea o idee despre situaţia extrem de complicată a ţării căreia îi aparţine. “Sunt rus, născut în regiunea Leningrad şi am crescut la Kiev – îi mărturisea prozatorul într-o scrisoare preşedintelui Putin. Mă trag din cazacii de pe Don şi din preoţii ortodocşi din nordul Rusiei. Din cei 52 de ani de viaţă, 50 i-am trăit la Kiev. M-am format în cultura rusă. Gândesc, vorbesc şi scriu în ruseşte. Dar astăzi, sănătos la trup şi la minte, declar solemn că n-am nevoie să fiu protejat şi cer retragerea imediată a forţelor ruse de pe teritoriul Ucrainei”. Căci “sunt etnic rus, dar politic sunt ucrainean”. Şi încă o explicaţie, mai amplă, care oricum se cerea: “Părinţii mei sunt ruşi, născuţi în Rusia , dar eu sunt unul dintre cele 10 milioane de ruşi care locuiesc în Ucraina. Greu de înţeles, dar trebuie ştiut că ucrainenii cuprind mai mult de 26 de naţionalităţi. Există, într-adevăr, o problemă cu naţionaliştii; pentru ei, adevăraţii ucraineni sunt doar cei care sunt etnici de-ai lor şi cei care le vorbesc limba. Eu nu sunt de acord cu asta şi de 23 de ani mă ciondănesc cu ei. Vorbesc ucraineană, pot scrie în ucraineană, dar am dreptul să-mi păstrez limba mea maternă, rusa, şi în acelaşi timp, să mă consider ucrainean”.
Nu este cât se poate de clar?
