Compania IBM intentioneaza sa deschida, in cadrul parcurilor autohtone de IT & C, doua unitati de productie de software. -Ministerul Comunicatiilor a purtat discutii cu reprezentantii primelor 20 de companii romanesti din acest domeniu, pentru a-i determina sa deschida reprezentante in cadrul acestor parcuri tehnologice. IBM a fost prima companie care a raspuns invitatiei noastre-, sustine ministrul comunicatiilor, Dan Nica. Vladimir Aninoiu, directorul general al IBM Romania, a declarat ca -IBM si-a manifestat disponibilitatea de a analiza in detaliu posibilitatea unei prezente directe in parcul tehnologic IT & C de la Galati-. Potrivit ministrului comunicatiilor, companiile care vor deschide reprezentante in cadrul parcurilor tehnologice vor beneficia, pe langa o infrastructura puternica de comunicatii, si de o serie de facilitati. -In primul rand, autoritatile locale vor subventiona o parte din costul chiriei, iar legislatia privind modul de plata a impozitelor si taxelor locale ii va avantaja-, a adaugat Nica.
Primele parcuri de software vor fi deschise la Galati si Braila, cel mai probabil, la inceputul lunii iunie. De asemenea, urmeaza sa fie infiintate asemenea parcuri, in a doua parte a anului, si la Slobozia, Brasov si Timisoara. -Autoritatile locale sunt interesate de aceste proiecte, prezentand deja oferte concrete. In Timisoara, Facultatea de Constructii va pune la dispozitie o cladire in cadrul campusului universitar-, a afirmat Nica. International Business Machines (IBM), unul dintre cei mai importanti producatori mondiali de computere, a incheiat anul 2001 cu un profit net de 7,7 miliarde de dolari, la o valoare totala a veniturilor de 85,9 miliarde de dolari. Structural, veniturile din software au reprezentat peste 15% din valoarea totala a veniturilor, respectiv 12,9 miliarde de dolari, cu 7% mai mult fata de anul anterior. IBM a inceput operatiunile in Romania in anul 1967. Intre anii 1980-1990, ca urmare a situatiei politice, compania s-a retras de pe piata autohtona, revenind dupa 1990, prin intermediul unei companii. In 1995, IBM a redeschis reprezentanta din Romania.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane