Ceea ce ar trebui sa fie o mare afacere, reciclarea si valorificarea sutelor de mii de tone de ulei uzat -produse- de economia romaneasca, care ar putea aduce venituri de mii de miliarde de lei, se dovedeste a fi un imens fiasco. In acest domeniu, Romania cauta sa se alinieze la standardele UE doar din punct de vedere al armonizarii legislatiei si nu al aplicarii efective a acesteia. Nu numai ca, la aproape un an de la aprobarea hotararii de Guvern privind gestionarea uleiurilor uzate, nu s-a pus la punct o strategie de colectare a acestora, dar nici macar nu s-au conceput parghiile prin care sa fie stimulata activitatea de revalorificare a uleiurilor uzate, care sunt in continuare aruncate in canalizari. Ba, mai mult, cine ar -indrazni- sa le prelucreze pana la stadiul de ulei auto, cum se practica peste tot in Europa, primeste vizita agentilor fiscali, care-i calculeaza accize -la deseuri-.
-Nu avem capacitati de prelucrare in Romania si din cauza regimului financiar la care suntem supusi. Nu suntem stimulati in nici un fel, nu avem nici un fel de facilitati fiscale, ba, dimpotriva, cu alte cuvinte nu ni se ia in calcul nici macar calitatea de <agenti sanitari>-, ne-a declarat un procesator.
A trebuit ca Romania sa deschida capitolul de negociere -Protectia mediului- cu Uniunea Europeana pentru a avea, in sfarsit, cadrul legal care sa reglementeze regimul uleiurilor uzate. Reglementarea a fost adoptata prin hotarare de Guvern, in luna iulie a anului trecut (nr. 662, privind gestionarea uleiurilor uzate), dar a produs pana acum efecte doar ca -obiect de negociere cu UE-, nicidecum sub aspectul protectiei mediului sau al eficientei economice. Astfel ca, in timp ce resposabilii directiei de specialitate din Ministerul Apelor si Protectiei Mediului se tin de tot felul de seminarii si comitii cu UE, miile de miliarde de lei care s-ar putea obtine din colectarea si prelucrarea uleiurilor uzate se scurg la propriu pe apa sambetei, poluand ireversibil, pe de alta parte, mediul inconjurator.
Accize pe deseuri
-Obiectul prezentei hotarari il constituie reglementarea activitatilor de gestionare a uleiurilor uzate, pentru evitarea efectelor negative asupra sanatatii populatiei si asupra mediului-, se arata in hotararea adoptata -la mustata-, inaintea deschiderii capitolului de negociere cu UE, tinand cont de faptul ca, in lipsa unei asemenea reglementari, nici ca se putea spera la finalizarea cu succes a negocierilor. Reglementarile au ramas insa pe hartie, nefiind respectate decat intr-o prea mica masura. Aceasta deoarece in Romania pot fi numarati pe degete agentii economici care s-au specializat cat de cat pe -reconditionarea- uleiurilor uzate. Acestia fiind putini, putini sunt si agentii economici care sa se ocupe de colectarea uleiurilor uzate. Daca agentii colectori nu vin sa bata in poarta la unitatile service sau la intreprinderi, atunci si uleiul uzat este aruncat, in vazul lumii sau mai cu fereala, in canalizare sau in locuri -special improvizate-. Unul dintre putinii procesatori de uleiuri uzate, care ne-a solicitat sa nu-i dezvaluim identitatea (-stiti si dumneavoastra cum este, dupa aceea vin la firma si-mi zic <te dai rotund, iesi in presa, ia sa vedem daca le ai matale chiar pe toate in regula>), ne-a declarat ca in Romania se consuma anual circa 500.000-600.000 de tone de ulei de lubrefiere – -O intreprindere de marimea Faur-ului consuma circa 35 de tone de uleiuri de ungere lunar-. Daca din aceasta cantitate s-ar recupera macar 55-60%, ar putea insemna, in urma procesului de re-rafinare, circa 100.000 de tone de lubrifianti, cu aceleasi calitati ca ale celor originali, valoarea acestora fiind de ordinul miilor de miliarde de lei.
-Noi nu avem insa capacitati suficiente in Romania, poate si pentru ca regimul financiar la care suntem supusi este acelasi cu cel al producatorilor primari. Nu suntem stimulati in nici un fel, nu avem nici un fel de facilitati fiscale sau de alta natura, cu alte cuvinte nu se ia in calcul calitatea noastra implicita de <agenti sanitari>. Mai mult, in situatia in care producem ulei de motor pentru autoturisme din uleiul uzat, suntem pusi sa platim accize. Pai, daca uleiul uzat este produs de lux, ca sa-l accizam, chiar si indirect, atunci de ce se tolereaza aruncarea acestuia la canal?-, ne-a declarat administratorul firmei de procesare.
Ministerul Mediului recunoaste ca nu suntem pregatiti nici acum pentru valorificarea uleiurilor uzate
Mariana Ghineraru, directorul Directiei gestiune deseuri periculoase, nu ne-a putut oferi relatii decat depre uleiurile auto: -Conform unui studiu efectuat in 1999, consumul mediu anual de ulei auto a fost de circa 113.000 tone de ulei, pentru care s-a constatat ca ar fi fost generate circa 65.000 de tone de ulei uzat de la autovehicule-. Pana in 1990, se mentioneaza in adresa ministerului, colectarea uleiurilor uzate se realiza aproape in totalitate prin unitatile din reteaua Competrol, activitate la care s-a renuntat in 1993. Marii consumatori de uleiuri trimiteau uleiul uzat direct fabricii de regenerare a uleiurilor de la Ramnicu-Sarat. Aceasta (Oilreg SA) are si in prezent singura instalatie industriala de regenerare a uleiurilor din Romania, cu o capacitate medie anuala de 60.000 de tone, cu posibilitate de crestere a capacitatii de pana la 115.000 tone anual. -O serie de cauze (economice, tehnice, ecologice) fac insa imposibila utilizarea acestei instalatii de regenerare fara investitii suplimentare-, se mai arata in adresa. Cu alte cuvinte, nici aceasta nu mai functioneaza.
Oportunitati nevalorificate
Calitatea produselor obtinute prin re-rafinare este – din ce in ce mai mult – atat de buna, incat nu se mai poate face deosebirea cu lubrifiantii noi, se arata in studiile UE. Atfel incat, colectarea uleiurilor uzate in cantitati mari pentru regenerare si productie de lubrifiant este unica solutie viabila (arderea uleiului drept combustibil in fabricile de ciment – cum sugereaza Ministerul Mediului – este tot sursa de poluare). Avantajele rerafinarii sunt incontestabile:
– economice: creeaza produsul cu cea mai mare valoare adaugata. Uleiul de baza rerafinat valoreaza circa 320 de dolari/tona, de 2,5-3 ori mai mult decat titeiul si de patru ori decat pacura.
– economie de energie: consumul de energie pentru producerea unui kilogram de ulei de lubrifiere regenerat este de trei ori mai mic decat al unuia de lubrifiant nou.
– financiare: asigura o importanta economie de valuta, care difera in functie de pretul titeiului si variatia cursului valutar.
– protectia mediului: procesele noi de re-rafinare ating o eficienta de 95% din uleiul uzat deshidratat prelucrat, industria de re-rafinare fiind singura care garanteaza, pe termen lung, ca tot uleiul uzat va fi eliminat, deoarece uleiul uzat este propria sa materie prima.
– strategice: constituie o sursa alterntiva de aprovizionare cu ulei de baza pentru producatorii de lubrifianti si o rezerva importanta in cazul producerii unei crize petroliere.
Avantaje valabile si pentru Romania, daca se depaseste indiferenta birocratica si aberatiile de tip -accize pe deseuri-.
