Home Actualitate Iresponsabilul Crin a lu’ Căcărău își reia obiceiurile de chiulangiu

Iresponsabilul Crin a lu’ Căcărău își reia obiceiurile de chiulangiu

DISTRIBUIŢI

Aceste zile de început ale sesiunii parlamentare de toamnă au fost marcate de certuri evidente între reprezentanții USL și cei ai PDL. Tot conflictul a fost cauzat de veșnica împărțire a funcțiilor. Tocmai de la această acțiune a lipsit șeful Senatului, Crin Antonescu, cel care ar fi trebuit să fie un mediator în acest conflict pentru a nu se bloca activitatea acestui for. Dar Crin este departe de a-i păsa de ce se întâmplă cu România, cu Senatul, sau chiar și cu Partidul Liberal. Ca de obicei, el este întotdeauna preocupat de alte probleme de natură personală. Un egocentrism care l-a caracterizat tot timpul pe acest personaj dubios al politicii românești, o formă fără fond cu ambâț politic și fără dorință de muncă. O trăsătură care, în viziunea PSD-ului, îl recomanda perfect pentru postul de președinte nejucător veșnic somnoros pe holurile Cotrocenilor, în timp ce PSD-ul ținea toate frâiele puterii executive. După ce a pierdut bătălia pentru Cotroceni, Crin și-a făcut bagajele și a zburat la relaxare în Italia, la Napoli. De atunci, nimic nu l-a mai deranjat pe șeful liberal care și-a luat o bine-meritată vacanță de la „cele lumești”. După atâta chiul și travaliu în postură de președinte, un astfel de concediu se potrivea ca o mănușă. Nesimțirea lui Crin a ajuns a fi una istorică după ce o astfel de situație de neprezentare a șefului Senatului la începerea sesiunii de toamnă nu s-a înregistrat în niciun an de după Revoluție. Chestiunea a fost sesizată și de către senatorul PDL Radu Berceanu, cel care a declarat, ieri, că este pentru prima dată, în toată activitatea sa parlamentară, când o sesiune începe în absența președintelui Senatului, iar acest precedent nu ar trebui să se repete."Eu am intrat în Parlament, în CPUN și am fost parlamentar de atunci în toate sesiunile – mai întâi deputat foarte multă vreme, apoi, de vreo șapte ani și ceva, senator. Și este prima dată, la Camera Deputaților sau la Senat, când începe sesiunea fără prezența președintelui respectivei Camere. Cred că este un precedent care nu ar trebui să se mai repete pentru că s-a intonat imnul, e un moment solemn și dacă 22 de ani și jumătate nu s-a întâmplat așa ceva, ar fi bine ca nici de aici încolo să nu se mai întâmple", a spus Berceanu.

Scuze patetice pentru „nesimțirea căcărească”

În lipsa lui Crin, uitat prin concediu, Senatul a fost condus de alunecosul „trădător” Petru Filip, trecut recent cu arme și bagaje de la PDL la PSD. Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a susținut, ieri, că delegarea vicepreședintelui Senatului, Petru Filip (PSD), pentru asigurarea conducerii Senatului se prelungește automat până când Crin a lui Căcărău va binevoi să ajungă la muncă.
El a făcut aceste declarații după ce a fost întrebat dacă Petru Filip mai poate conduce ședințele Senatului și pe cele ale Biroului Permanent, în condițiile în care delegarea sa a expirat luni, 3 septembrie. "Petru Filip este doar președinte suplinitor, interimar al Senatului. Domnul Crin Antonescu este președintele Senatului. Acesta va reveni în Senat mâine (miercuri – n.r.). Sigur că, până revine, a fost prelungită delegarea pentru domnul Filip. Sunt formalități pe care va trebui să le îndeplinească. Delegația este valabilă, a fost făcută atunci când a plecat Crin Antonescu interimar la Palatul Cotroceni. Ea decurge. Dacă era o procedură de alegere a președintelui, atunci aveam o problemă, dar așa, delegarea se prelungește automat", a spus liderul a încercat să-l scuze pe Crin, socrul lui Ponta. Potrivit Monitorului Oficial, interimatul senatorului Petru Filip în fruntea Senatului a expirat luni și, prin urmare, Crin Antonescu a revenit în funcția de președinte al Senatului.
Deși luni, oficial, parlamentarii au început munca, Crin Antonescu a fost absent. Surse din Senat au declarat că, până miercuri seara, Antonescu nu va veni la muncă.
Conform regulamentului, locul lui Crin Antonescu poate fi ținut de unul dintre vicepreședinți, în speță de Petru Filip. „Dacă voi fi validat în Biroul Permanent (BP), îi voi ține locul lui Crin Antonescu până ce acesta se întoarce“, a declarat Petru Filip.

„Democratul” chiulangiu

Dar cum probabil Caragiale este scriitorul în opera căruia Crin se regăsește în oglindă, șeful PNL  ține cu tot dinadinsul să ne convingă că nu se dezminte de apucăturile unor personaje precum Agamiță Dandanache sau Tache Farfuridi. Tocmai Crin este cel care în urmă cu o săptămână ne vorbea despre faptul că democrația înseamnă reprezentare iar absența îi este opozabilă. „Democrația se bazează pe participare, nu pe absență", a declarat Antonescu pe 27 august din înaltul tribunei de la Cotroceni în ultima sa cuvântare prezidențială cu referire la numărul celor care au votat la referendum. Măcar din respect pentru cele 7,4 milioane de români care i-au susținut demersul Crin ar fi putut fi măcar în al doisprezecelea ceas un om corect care își face datoria pentru salariul care îl primește din banii lor, și nu numai. Dar nesimțirea acestuia întrece orice limită iar chiulul și sfidarea au devenit un mod de viață pentru acest Crin a lui Căcărău. În urmă cu circa două luni, înainte ca Antonescu să meargă interimar la Cotroceni în urma puciului USL, acesta se află în coada clasamentului privind prezența la votul final din plenul Senatului, conform unui studiu al Institutului de Politici Publice (IPP). La mijlocul mandatului său de parlamentar, Crin Antonescu ocupa ultimul loc în clasamentul senatorilor prezenți la votul final, conform raportului IPP privind activitatea parlamentară din perioada decembrie 2008-decembrie2010. Președintele PNL s-a poziționat pe ultimul locul (127), fiind prezent, în cei doi ani de mandat, la doar 18 voturi finale din totalul celor 1337. Din totalul de 127 de zile de vot, Crin Antonescu a fost prezent în Parlament, în doar 9 zile în care s-a votat. În procente, prezența proaspătului președinte intermiar însumează 1, 30%. Analizând disecat raportul de prezență la vot a senatorilor, constatăm că în prima sesiune parlamentară a anului 2010, desfășurată în perioada 1 februarie – 30 iunie, Crin Antonescu a ocupat ultimul loc(137) la capitolul prezență la voturile finale din plenul Senatului. Din totalul de 327 de voturi exprimate în prima parte a anului 2010, Antonescu a fost prezent doar de 3 ori, ceea ce înseamnă un procent de 0,92%. De menționat că, senatorul PSD Cătălin Voicu, care a fost arestat în data de 30 martie, a votat de două ori din totalul celor 132 de voturi exercitate până la data încarcerării sale, ceea ce înseamnă un procent de 1, 51%.

Concediu prelungit

Chiulul lui Crin a ajuns chiar și subiect de bancuri: „O dată pe an, Crin Antonescu își oficializează chiulul luându-și concediu”. Anul acesta, Antonescu a ales destinația sa favorită Italia, țară în care acesta s-a căsătorit în urmă cu circa trei ani de zile. De data aceasta a mers la Napoli, un oraș frumos, dar și periculos fiind considerat un fief al Mafiei. Un loc în care Antonescu ar putea preda și câteva lecții despre cum trebuie să te războiești cu justiția și instituțiile statului de drept. Înainte de a pleca în concediu, Crin a anunțat că nu are nimic împotriva desfășurării unui Congres Extraordinar în care să joace, la fel ca la poker, cu mandatul pe masă. Poate și acesta este un motiv pentru care Antonescu își prelungește concediu și evită de a nu intra din nou într-o luptă pentru care nu mai are resurse de luptă. Un joc de șah pe care unii abia așteaptă să îl joace cu blufeur chiulangiu Antonescu.

Nicolae Bucur

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.