In medicina, efectul Placebo se bazeaza pe autosugestie. In muzica, el respira din sinceritatea celor trei componenti ai trupei: Brian Molko (bisexual), Stefan Olsdal (homosexual) si Steve Hewitt (heterosexual). Din capul locului, trebuie spus ca Placebo este o trupa destul de dark, prin temele pe care le abordeaza, consumul de droguri, sexualitatea sau prezentarea unor conflicte interioare extreme nefiind, nu-i asa, niste teme chiar comerciale. Si totusi, concertul pe care trupa condusa de tipul androgin Brian Molko l-a sustinut duminica seara la Arenele Romane din Capitala a fost gustat de public, show-ul fiind sold-out. Peste 5.500 de oameni, un public eterogen, s-au adunat la Arene pentru a vedea o trupa care, in cei 12 ani de activitate, a colaborat cu David Bowie, The Cure, Frank Black sau Butthole Surfers. Inainte de startul spectacolului, am profitat de cele 10 minute alocate de catre organizatori si am stat de vorba cu Steve Hewitt, tobosarul din Placebo.
– Odata cu -Meds- ati implinit 10 ani discografici. Ce s-a schimbat de la -Nancy Boy- la -Infra-Red-?
– Cred ca suntem o trupa mai buna acum, o trupa care a acumulat experienta in acesti ani. Cele cinci albume au fost bune si cred ca ne-au ajutat sa invatam din greseli. Muncim din greu de fiecare data ca si cand ne-am afla la primul album. Este o mentalitate care ne mentine vii pe piata.
– Vorbeai de greseli. Care ar fi ele?
– Sunt mai degraba greseli de ordin personal daca vrei. Cand canti -Nancy Boy- dupa 10 ani, ai senzatia ca te repeti, iar noi nu vrem asta. Cautam tot timpul ceva nou. Iar uneori, cand privim inapoi, ne dam seama ca anumite cantece par imature, copilaresti. In rest, cred ca am invatat sa facem mai bine albumele, desi niciodata nu esti multumit de ele.
– In general, cand mergeti in turnee, ce preferati: tarile unde ati mai fost sau locurile noi, asa, ca Romania?
– Categoric tarile noi. E foarte interesant sa vezi lucruri noi, desi nu ai timp totdeauna sa vezi la propriu o tara sau un oras. E frumos sa fii aici, stiind ca ai o baza de fani pe care nu ai reusit sa-i vezi. In plus, cand am auzit ca este un show sold-out, am fost fericiti si flatati. Aceste vesti te fac sa crezi ca zvonurile despre fanii dintr-o anumita tara chiar sunt adevarate. Or, un show sold-out este un eveniment, nu doar o simpla cantare.
– Cand spui Placebo, nu poti sa omiti problema orientarii sexuale a celor trei componenti. Cred ca v-ati saturat deja de chestia asta, nu?
– Clar, insa pentru mine chestia asta este foarte simpla: arata de fapt cat de diferiti suntem. La sfarsitul zilei insa suntem impreuna si facem muzica. E misto totusi sa existe un mister si ne ajuta in cariera, chiar daca exista si probleme…
– Cum ar fi criticile de presa?
– Da, si mai ales cele din presa britanica. In ciuda acestui fapt, trupa este aici, castiga faima internationala, deci cine castiga? (rade) Am reusit sa aratam ca suntem ca o familie pe care presa nu o poate sparge. Dar revin, chestiile legate de sexualitate conteaza mai putin, pentru ca la sfarsitul zilei vedeta este muzica.
– E adevarat, dar ce te faci ca acum, cand exista o mai mare libertate de exprimare, apar artisti care mint pentru a obtine o imagine? Cum se face diferenta?
– Ideea de star face diferenta. Oamenii astia nu rezista mult pe piata, pentru ca par fabricati de un program anume de construit vedete. Noi avem o libertate totala de creatie din partea casei de discuri si nu ne intereseaza retetele. Aici cred ca se face diferenta.
– In piesele voastre vorbiti despre consumul de droguri. Acum sunteti aici, in Romania, unde povestea asta este tabu… Nu va e frica de cei care spun ca sunteti un exemplu negativ pentru tineri?
– Stiu ce vrei sa spui. Insa drogurile sunt ilegale in toata lumea. Cat despre treaba cu exemplul negativ, cred ca este o prostie. Noi spunem povesti personale, lucruri pe care le-am trait. Fapte reale. Asa suntem noi si nu ne e rusine sa o spunem. Cei care ne critica pot spune ce vor. Nu ne intereseaza!
– Poti rezista in muzica mare fara droguri?
– Absolut. De altfel, albumul -Meds- nu mai este atat de orientat spre droguri. In anii *80, in Marea Britanie exista o adevarata cultura a drogurilor. Acum lucrurile s-au schimbat. Si noi ne-am schimbat si nu mai facem asta atat de mult.
– Cum vezi trupa Placebo peste alti 10 ani?
(zambeste) – Mai curata. Peste 10 ani probabil ca nu o sa mai bem. Sper sa fim impreuna si sa facem muzica buna, care transmite ceva. In momentul in care nu mai transmiti un mesaj, te lasi. Asta e cheia: sa incerci sa nu te repeti.
Surpriza Ab4
Fara indoiala, surpriza concertului de la Arenele Romane a fost trupa Ab4, revenita in tara dupa o pauza de doi ani, special pentru acest concert. Desi au cantat preponderent piese noi, inregistrate in actuala formula la Roma, Doru si cei trei italieni au reusit sa treaca cu brio peste rolul de trupa de deschidere a britanicilor de la Placebo. Asta in conditiile in care in program nu au existat decat doua piese din vechiul repertoriu. Atitudine si tupeu. Asa ar putea fi caracterizat show-ul Ab4. Iar publicul nu a ramas dator.
In rest, ca detalii organizatorice, putem aminti imbulzeala de la intrare, lasata cu huiduieli, si cozile interminabile la dozatoarele de bauturi din fata tribunelor si de la balcoane.
Show-ul Placebo? Unul corect, incendiar, deschis cu -Infra-Red- si -Meds- si continuat cu hituri ca -Every You Every Me-, -Black Eyed- sau -Special K-. La final, britanicii au oferit doua bisuri, gustate din plin de cei peste 5.550 de spectatori. Prima interventie a insemnat: -Running Up That Hill- (Kate Bush) si -Nancy Boy-, cea de-a doua rezumandu-se doar la -20 Years-. In Arene, -ladies and gentleman of Bucharest-. Pe scena? -Ladies and gentleman of Placebo-…
