Cea mai stridentă caracteristică a breslei ziariștilor sportivi e tocmai lipsa solidarității de breaslă. În mod normal, Ion Becali – zis italienește Giovanni, ca să pară gard în gard cu Mafia – ar fi trebuit să dispară de pe terenul presei sportive românești, cel puțin până i se usucă saliva aruncată pe obrazul jurnalistului Terzian, înjurat și umilit în direct acum câteva luni, în ograda propriei emisiuni. Mai ales că statutul lui Ion Giovanni nu mai e cel de impresar, ci de „fost impresar“.
Dar lucrurile nu stau așa. Nea Ion Giovanni este consultat permanent în emisiuni în privința transferurilor, lăsându-ne să înțelegem că de fapt lucrează sub acoperire și e un impresar deloc „fost“, ci chiar foarte „actual“. În intervenții televizate și-n gazete, ori marele Ioanițoaia, ori trepăduși mărunței îi cer părerea, în calitatea sa de patriarh al celui mai profitabil comerț de sclavi cunoscut până acum în istorie. Să ne înțelegem: îi cer părerea, dar o fac slugarnic, fiindcă Ion Giovanni e cunoscut ca un ins cutreierat de isterii sângeroase, fruntaș pe ramura producției salivare. Ca atare, acest Becali își face nepăsător mendrele pe spatele presei sportive, rezolvându-și interesele și spurcând pe oricine i se pune pata.
Ultima lui victimă este Lazlo Bölöni. Pentru că nu s-au înțeles în privința transferului poamei rare Tamaș, Bölöni este un „bădăran“. Trecem peste faptul că, dacă nea Nelu Giovanni s-ar uita puțin în dicționar la litera „B“, s-ar vedea ca-ntr-o oglindă în înțelesul cuvântului „bădăran“.
Însă oamenii de azi nu mai pot fi prostiți cu una, cu două. Ei văd în Bölöni nu doar un fost mare sportiv și un actual apreciat antrenor, ci și o prezență elegantă și inteligentă, rod al moștenirii genetice și al educației sale extrasportive. Un gentleman cum mă tem că fotbalul românesc n-a mai avut de la Emerich Ienei încoace; comparabil, poate, în clipa de față, doar cu italianul Bergodi.
Devine tot mai clar că nea Nelu Giovani (vai de mine, l-am scris cu un singur „n“!) te complimentează atunci când te înjură. Paradox care lui Ioanițoaia și supușilor săi ar trebui să le dea de gândit, măcar în minutele când se relaxează, plimbându-și cățelul prin parc.
