Home Social Turismul la negru pe litoral e pe val

Turismul la negru pe litoral e pe val

DISTRIBUIŢI

Pe litoralul romanesc activitatile la negru se desfasoara din plin, fie ca este inceputul, varful sau mijlocul sezonului. De la constantenii care isi pun casa la dispozitia turistilor la preturi cu mult sub nivelul pietei si pana la proprietarii de unitati de cazare care uita sa isi inregistreze incasarile, combaterea activitatilor ilegale a fost omisa din orice strategie de dezvoltare a turismului. Cei care aleg sa scoata cat mai putini bani din buzunar nu se feresc sa se cazeze in locuinte-hotel, pentru care platesc intre 50 si 130 de lei pe noapte, desi conditiile nu de putine ori lasa de dorit. -Turismul la negru se practica mai mult in zona statiunii Mamaia, unde capacitatea de cazare ilegala este mult mai mare. Acelasi lucru se petrece si in jurul statiunilor din sud, mai ales Eforie sau Mangalia-, declara Ciprian Constantinescu, liderul Asociatiei Patronale a Hotelierilor -Marea Neagra-. Danut Culetu, prefectul de Constanta, sustine ca aceste nereguli nu pot fi stopate, intrucat nu exista o legislatie adecvata. -Problema o reprezinta lipsa unui cadru legal si a modalitatii prin care sa putem aduce venituri la stat de pe urma oamenilor care isi inchiriaza casele-, declara acesta. Existenta turismului la negru a fost confirmata chiar de fostul presedinte al Autoritatii Nationale pentru Turism, Ovidiu Marian, care i-a caracterizat pe hotelieri si angajatii acestora drept -smecheri si tunari-, dintre care multi lucreaza la negru. Asociatiile patronale sustin ca, in functie de interval, 10 pana la 30% din aceasta piata functioneaza ilegal.

O camaruta insalubra cu pereti scorojiti si acces la o baie unde… surpriza: curge doar apa rece, sau o incapere spatioasa, mobilata decent, cu baie curata, cabina de dus si gresie frumos colorata. Turistii care aleg sa stea la gazda in perioada vacantei petrecute pe litoralul romanesc trebuie sa scoata din buzunar intre 50 si 130 lei, insa niciodata nu stiu ce ii asteapta la destinatie. Desi aceasta activitate ilegala este in floare de ani de zile, autoritatile stau deoparte, pentru ca inca nu exista o reglementare care sa le permita sa ia la bani marunti pe constantenii care isi fac casa… hotel.


Reprezentantii Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc sustin ca acest fenomen se desfasoara din plin mai ales in lunile iulie si august, cand ajunge sa reprezinte 10% din totalul pietei. Cu toate acestea, exista voci care spun ca turismul neimpozitat acopera mult mai mult, aproape 30% din piata. Ciprian Constantinescu, presedintele Asociatiei Patronale a Hotelierilor -Marea Neagra- este de parere ca exista, intr-adevar, practici ilegale in acest domeniu, dar procentul nu este chiar atat de mare. -Cine ar putea sa ii sanctioneze pe acesti oameni?! Turismul la negru se practica mai mult in zona statiunii Mamaia, unde capacitatea de cazare ilegala este mult mai mare. Fireste, acelasi lucru se petrece si in jurul statiunilor din sud, mai ales Eforie sau Mangalia, insa mult mai restrans. Noi, asociatiile patronale, colaboram mai mult cu autoritatile locale, insa sanctiunile pe care acestia le aplica sunt mai mult simbolice. Nu se pot lega decat de faptul ca parcheaza in locuri nepermise sau pentru tulburarea linistii publice-, declara Constantinescu.

Pana in 2007 ar putea veni si legea…

O minivacanta pe litoral poate fi destul de ieftina pentru cei care se targuiesc cu pensionarii sau somerii care iau cu asalt gara din Constanta sau locurile unde vin microbuzele din provincie. Acum, la sfarsit de sezon estival, o camera poate costa chiar si 30 lei pe noapte, desi amatorii de asemenea chilipiruri ar trebui sa stie ca pana la plaja poate fi o distanta de 20 de minute de mers… cu taxiul! Danut Culetu, prefectul judetului Constanta, spune ca Garda Financiara nu poate stopa acest fenomen, intrucat nu exista o legislatie care sa-l reglementeze. -Problema este a cadrului legal si a unei modalitati prin care sa putem aduce venituri la stat de pe urma acestor oameni care isi inchiriaza casele. Eu consider ca fiecare persoana care isi inchiriaza locuinta ar trebui sa plateasca un impozit. Este mult mai usor sa reglementezi decat sa controlezi tot timpul pe cineva. Verificarile, pe de o parte, inseamna foarte multa energie, iar pe de alta parte, oamenii sunt si ei oameni si pot fi supusi unor presiuni…-, declara acesta. Prefectul de Constanta a mai afirmat ca in luna septembrie va avea loc o intalnire cu operatorii din turism si se va lua o decizie, astfel incat, pana anul viitor, sa existe o reglementare potrivit careia ilegalistii sa poata fi sanctionati.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.