La sfârșitul anului 2010, Cristina Neagu era declarată cea mai bună handbalistă a lumii după ce făcuse un turneu final de Campionat European de excepție în Danemarca. Destinul a scos-o însă din joc la nici două luni distanță. Chinuită de dureri la brațul de aruncare și sfătuită de daneza Anja Andersen, Cristina a decis în februarie 2011 să pună stop și să se opereze la umăr. O decizie care a produs multe reacții de susținere din partea fanilor, dar și un risc asumat, de a nu mai juca handbal niciodată, după cum au susținut mai mulți oameni din handbal, inclusiv antrenorul și selecționerul din acel moment, Radu Voina.
După ce a vizitat clinici în toată Europa, Cristina Neagu a ajuns vara trecută în Statele Unite, la medicul care a operat-o și pe Maria Șarapova. Intervenția chirurgicală a decurs fără probleme, însă perioada de recuperare a fost anevoioasă. Cele 7-8 luni de absență ale tricolorei, așa cum s-a estimat în primă fază, s-au făcut deja 19, astfel că întrebarea „Când va reveni Cristina?“ a devenit poate obsedantă.
„Mulți au spus că nu se va reface acest cartilaj, dar uite că se întâmplă. A fost prima accidentare gravă din viața mea, dar îmi ajunge. Fizic nu sunt mari schimbări, greutatea e aceeași, dar am mai pus masă musculară, ceea ce îmi dă încredere. Am alergat mult, am făcut forță, cu psihicul stau excelent“, spunea interul stânga în urmă cu ceva timp. Această declarație avea să prevestească lumina de la capătul tunelului, pe care Cristina Neagu a regăsit-o la începutul acestei săptămâni în Statele Unite. „Avem vești conform cărora Cristina este bună de joc. Ea l-a sunat din Statele Unite pe Jakob Vestergaard (n.r. – antrenorul Oltchimului) și i-a comunicat că medicul i-a dat avizul pentru a începe jocul cu mingea. Mai multe amănunte vom avea când va reveni acasă“, ne-a declarat Petre Berbecaru, președintele CS Oltchim. Așadar, o perioadă de calvar de 19 luni se apropie de final, nefiind exclus ca Neagu să reapără pe foaia de joc a Oltchimului chiar duminică, la meciul de campionat cu CSM București. Cristina s-a pregătit cot la cot cu coechipierele sale din punct de vedere fizic în ultima perioadă, astfel că singura problemă din acest moment a handbalistei a mai rămas doar antrenamentul cu mingea! Unul cu care s-ar putea reacomoda rapid, având în vedere calitățile native.
Oltchim debutează în Liga Campionilor pe 14 octombrie, acasă cu Hypo Viena. Din grupa campioanei României mai face parte Randers, a patra echipă urmând să să decidă la finele acestei săptămâni, cel mai probabil între Byasen și Buxtehuder.
foto: www.cristinaneagu.com
Lucian Parmac