Evaziune cu flori de 1,7 milioane de euro?óÔé¼?¿
Reprezentanții unei societăți din Buzău, care avea ca obiect de activitate vâzarea de flori, sunt cercetați de procurorii anticorupție pentru o evaziune fiscală de peste 1,7 milioane de euro. Potrivit comisarului șef Florina Crucianu de la Poliția Județeană Buzău, în perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2010, în numele firmei buzoiene s-au achiziționat din Olanda flori în valoare totală de peste 2,5 milioane de euro, care au fost comercializate „la negru” pe piața din România, realizându-se astfel venituri care depășesc 6,5 milioane de euro. Veniturile respective nu au fost raportate organelor fiscale pentru impozitare, realizându-se astfel un prejudiciu de peste 1,7 milioane de euro.?óÔé¼?¿
Sirian prins când încerca să treacă ilegal în Bulgaria
Polițiștii de frontieră constănțeni au prins un sirian care încerca să treacă în fugă frontiera către Bulgaria, fiind reținut când mai avea câțiva metri până la granița cu țara vecină. Anchetatorii spuncă nu este exclus ca acesta să facă parte dintr-o organizație teroristă. Asupra sa au fost găsite o carte de identitate provizorie emisă în Germania, un telefon mobil, o cartelă sim, mai multe cărți de vizită, o carte de rugăciuni în limba arabă, o agendă cu numere de telefon și o lanternă. Bunurile găsite asupra lui, dar și intenția acestuia de a trece spre Bulgaria, și nu invers, cum se întâmplă de obicei, le-au ridicat suspiciuni polițiștilor de frontieră constănțeni, care nu exclud posibilitatea ca sirianul să facă parte dintr-o grupare teroristă. De asemenea, el era îngrijit și bine îmbrăcat, spre deosebire de persoanele care aleg să treacă granița pe la frontiera verde, de regulă într-o stare fizică proastă, murdare, obosite și cu haine ponosite.
Fals polițist, reținut la Arad pentru șantaj
Un bărbat a fost reținut la Arad după ce l-ar fi șantajat și amenințat pe liderul filialei Partidului Socialist Român, Gabriela Tripon, suspectul pretinzând că este ofițer DGA și că o cercetează pe femeie pentru fraude la referendum. El i-a cerut bani și favoruri sexuale pentru închiderea dosarului.?óÔé¼?¿Polițiștii spun că bărbatul este din București, iar șantajul asupra femeii din Arad ar fi avut loc în mai multe rânduri, prin telefon, fiind înregistrat și de către procurori. El a fost reținut și va fi prezentat instanței pentru mandat.
Bogdan Cristescu